Român, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru viol şi omor în Belgia

Român, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru viol şi omor în Belgia

Ultima actualizare:

Adrian Fundăcescu, de 25 de ani, a fost declarat vinovat de uciderea unei femei din comuna Aywaille. Se pare că Fundăcescu ar fi agresat şi obligat în plină stradă o femeie de 39 de ani să-l urmeze. După aceea, bărbatul ar fi violat-o şi ar fi sufocat-o prin strangulare, potrivit ziarului monitorul de suceava. Incidentul ar fi avut loc în noaptea de 20 spre 21 mai 2011, în jurul orei locale 01:30.

Cadavrul femeii a fost descoperit în ziua imediat următoare de către trecători, cu toate că fusese acoperit cu frunze.Românul a fost identificat ca fiind autorul faptelor. Se pare că el frecventa aceeaşi cafenea ca victima. În momentul producerii infracţiunilor, tânărul s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului.

Acuzatul a contestat intenţia de a o ucide şi a insinuat faptul că ar fi fost vorba despre un deces accidental, cauzat de violenţa din timpul violului. În ciuda acestui fapt, juraţii au considerat că Adrian Fundăcescu s-a hotărât să-şi oamoare victima în timpul violului, care a durat mai multe minute. Se pare că bărbatul ar fi luat această decizie, speriat de gândul că femeia l-ar putea denunţa.

La scurt timp după producerea faptei, pe numele acestuia a fost emis mandat european de arestare. În baza mandatului, Curtea de Apel Suceava a hotărât predarea lui în Belgia, pentru a-şi rezolva problemele judiciare. Atunci, Adrian Fundăcescu şi-a dat acceptul pentru predare şi a semnat în acest sens o declaraţie în faţa completului de judecată.

Trompi, aşa cum era poreclit ucigaşul, lucra la negru în Belgia.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Hotel, foto Shutterstock jpg
admitere la liceu repartizare la liceu elev absolvent clasa a viii a jpeg
politist beat dambovita jpg
image png
Shipwreck Lodge namibia jpg
Plaja Navagio, Grecia, foto Shutterstock jpg
images jpg
vacanta bulgaria jpg
image
image