FOTO EXCLUSIV Ce a făcut soţia lui Petre Roman în timpul cununiei Oanei

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Silvia Chifiriuc (Foto: Blitz)
Silvia Chifiriuc (Foto: Blitz)

Petre Roman a ales să vină singur la cununia fiice sale, Oana, care a avut loc miercuri, la Primăria Sectorului 2. Toată lumea aştepta întâlnirea de gradul zero cu fosta sa soţie, Mioara, mai ales că divorţul pronunţat la 6 aprilie 2007 a fost unul cu scântei. Căsătoria fostului premier cu cântăreaţa Silvia Chifiriuc nu a făcut decât să pună paie pe focul discordiei.

Probabil pentru a evita un moment mai puţin plăcut pentru toată lumea, soţia lui Petre Roman, Silvia Chifiriuc, nu a participat miercuri la cununia civilă a fiicei fostului premier, oficiată la Starea Civilă a sectorului 2 din Capitală.

În schimb, la numai câteva minute după ce cermonia de la sectorul 2 se încheiase, iar Petre ROman ieşea emoţionat din clădire, mult înaintea celorlalţi invitaţi şi dădea declaraţii presei, Silvia a fost surprinsă de fotoreporterii CLICK! când părăsea casa în care locuieşte cu Petre Roman.

Nervoasă şi grăbită, Silvia s-a urcat în maşină şi a plecat în viteză spre un cartier din zona Nordului. Soţia lui Petre Roman era foarte abătută, iar hainele de culoare închisă nu făceau decât să sublinieze acest lucru.

FOTO Prima declaraţie a Oanei Roman după căsătorie

VIDEO EXCLUSIV Nu s-au evitat tot timpul! Cum au reacţionat foştii soţi Mioara şi Petre Roman când au ajuns faţă-n faţă

Oana Roman s-a măritat. Petre Roman a participat la cununia civilă. Ce a spus Mioara Roman

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
a0dd4afcf7799378b3b64e0915261686 picture11 webp
autobuz bucuresti protv png
hantavirus getty jpeg
haine masina de spalat istock jpg
Delegaţia României la Eurovision a plecat la Viena; Alexandra Căpitănescu FOTO Inquam / Ovidiu Micsik
supa ciorba istock jpg
plosnite jpg
canicula bucuresti jpg
image
image