FOTO Ce sexy sunt vedetele la lopată!
Cum autorităţile nu au deblocat decât drumurile principale, străduţele şi zonele mărginaşe, cu toţii am fost nevoiţi să ne facem poteci, pentru a putea ieşi din casă. Oamenii pe care-i vedem la televizor au pus şi ei osul la treabă.
Diana Bart (32 de ani), prezentatoarea emisunii „Focus monden", de la Prima tv, locuieşte în Pipera, iar, ieri dimineaţă, fotoreporterii Click! au surprins-o în timp ce-şi curăţa trotuarul din faţa locuinţei.
Îmbrăcată sexy, cu o pereche de colanţi negri şi un pulover gros, lung până peste genunchi, frumoasa brunetă a dat la lopată fără probleme.
Zâmbea şi curăţa. După ce a făcut lună în faţa porţii, ea a luat o mătură şi o racletă şi a trecut la deszăpzirea maşinii. Şoferii care au trecut pe lângă Diana au privit-o cu admiraţie, însă, nici unul nu s-a dat jos de la volan ca să o ajute.
Nico a curăţat zăpada şi de la poartă. Nico arată senzaţional! Are 43 de ani şi o formă de invidiat. Nu degeaba a reuşit să deszăpezească toată curtea de la Ploieşti, dar şi în faţa porţii. Ca să facă faţă la cele minus 7 grade Celsius, cântăreaţa s-a îmbrăcat bine şi şi-a acoperit urechile cu blăniţă.
Elena Gheorghe, la şters parbrizul. Elena Gheorghe (29 de ani) a ieşit în parcare ca să-şi cureţe maşina abia la orele prânzului. Era ora 13.30, când roşcata a pus mâna pe racletă. După câteva minute, parbrizul, dar şi celelalte geamuri ale autoturismului erau curate. Nici urmă de de gheaţă. „Spor la treaba tuturor!", le-a urat cântăreaţa prietenilor săi de pe Facebook.
Camelia Şucu a dat zăpada cu mătura. Este milionară în euro, dar asta nu a împiedicat-o să iasă şi să-şi cureţe singură maşina. Fotoreporterii Click! au surprins-o, ieri, pe Camelia Şucu (48 de ani), proprietara lanţului de magazine Mobexpert, în timp ce se chinuia cu o matură să dea jos zăpada strânsă pe autoturismul parcat în faţa casei. După ce a văzut că nu face faţă, Camelia a intrat în casă. Probabil, ca să cheme ajutoare.
Bogdan Enoiu, la deszăpezire cu ochelarii de schi. Averea lui este estimată la aproximativ 14 milioane de euro şi este unul dintre cei mai cunoscuţi şi importanţi oameni din industria publicităţii. Cu toate astea, Bogdan Enoiu (53 de ani), iubitul Danei Războiu, nu s-a ferit să pună mâna pe lopată. Ca un adevărat gospodar, şi-a făcut singur „pârtie" în faţa porţii. Ca să nu sufere de frig, bărbatul s-a îmbrăcat gros şi şi-a acoperit ochii cu o pereche de ochelari de schi.
Andreea Bănică şi-a făcut potecă în faţa casei. Blondina, de 39 de ani, s-a îmbrăcat precum un eschimos, cu pantaloni de schi, cizme pentru zăpadă şi o căciulă călduroasă de blană, şi a ieşit să dea la lopată. Şi-a curăţat aleea din faţa casei, după care a trecut la deszăpezirea maşinii. Nu de alta, dar Andreea ne-a anunţat că trebuie să ajungă la sală. După atâta efort, ai mai putut să tragi şi de fiare?