Cine sunt hoţii care i-au spart casa lui Mădălin Ionescu

Cine sunt hoţii care i-au spart casa lui Mădălin Ionescu

Ultima actualizare:

    Mădălin Ionescu
Mădălin Ionescu

Mădălin Ionescu a anunţat în cadrul ediţiei de marţi seara a emisiunii „WoWbiz" că hoţii care i-au prădat casa au fost prinşi de către poliţişti.

Mădălin Ionescu şi soţia sunt fericiţi, după ce au fost anunţaţi că hoţii care i-au prădat casa au fost prinşi de către poliţişti. Comisarul Cristian Gheorghe, cel care s-a ocupat de acest caz a vorbit în cadrul unui interviu acordat emisiunii realizate de Mădălin despre cei care l-au prădat pe acesta.

Comisarul a precizat că gruparea infractorilor care i-au prădat îii urmăriseră şi le aflaseră programul înainte de spargere.

"E o grupare care nu locuieşte în zona în care locuiţi dvs. În cazul de faţă, erau genul de spărgători care-şi alegeau „ţintele la ghici". Punctau una, două-trei case din zonă, care arătau mai bine. După aceea le făceau programul locatarilor: când merg acasă, când îşi duc copiii la şcoală, la grădiniţă. Personal, nu cred că v-au recunoscut. Genul acesta de infractori, nu-şi asumă riscuri inutile. Astfel, ei află programul proprietarilor înainte de a acţiona. Întotdeauna ei îşi lasă oameni în afara imobilului, care să-i anunţe într-un fel sau altul de vreun eventual pericol. Au fost patru indivizi: 2-3 părtrundeau în casă, iar celălalt rămânea în maşină. Sunt extrem de precauţi. Suspecţii au mai operat alte 3 spargeri. Sunt infractori cu antecedente. Ancheta este în curs de desfăşurare şi nu putem vorbi despre recuperarea prejudiciului în acest moment", a spus comisarul care s-a ocupat cu acest caz.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ploaie freepik jpg
ulei tigaie istock jpg
zi de zi fara balonare ghid pentru un confort digestiv optim jpg
mrdjrlawrence ankle 3135710 jpg
creier uman Shutterstock jpeg
ceapa verde jpg
Băuturi energizante jpg
hitler  jpg
image
image