Primele declaraţii ale lui Cătălin Botezatu, despre problemele de sănătate: «Nu e nici bine, nu e nici rău»

Ultima actualizare:

Cu toate acestea, designerul susţine că este afectat de toate speculaţiile făcute de media pe marginea problemelor sale.

«Nu mai am puterea nici să râd nici să mă enervez. Nu ştiu ce aţi auzit, care sunt sursele în urma cărora mi s-au dat atâtea diagnostice de presă, dar cele spuse cad în derizoriu.

Problemele mele de sănătate sunt personale. Am fost acuzat că fac reclamă acestei clinici. Nu este adevărat, ştiam de clinică de mai mult timp, plătesc aici, nu înţeleg de unde gratuităţile acestea.

Vreau să vă asigur pe toţi că am venit pe picioare şi voi pleca de aici tot pe picioare. Ceea ce am publicat pe Facebook cu o seară înainte să plec spre clinică, nu se referea la ceea ce mi se întâmplă mie. Era un post cu privire la oameni în general», a declarat Cătălin Botezatu, la Acces Direct.

Designerul susţine că a ales să meargă la clinica din Turcia datorită renumelui pe care îl are la nivel mondial.

«Am fost la cei mai buni neurologi în România şi m-au ajutat foarte mult. Ceea ce se întâmplă, face parte din viaţa mea. Dacă mă internam la Floreasca, perturbam activitatea unui spital. Avem medici foarte buni în România. Performanţa acestei clinici, unde sunt acum, în ceea ce mă priveşte pe mine, adică analize la inimă şi creier, este recunoscută la nivel mondial», a mai spus Bote, de pe patul de spital.

Cât despre problemele de sănătate, Bote susţine că nu poate spune exact care este afecţiunea de care suferă.

«Eu vreau să fiu discret, dar presa şi televiziunea nu mă lasă să fiu discret. Nu am nimic special. Legat de tensiune, da! Aşa e! Am tensiunea foarte mare. Am ajuns cu tensiunea la 24, o cotă alarmantă. Asta este. Nu ascund faptul că de-a lungul timpului am făcut analize neurologice. Migrenele mele au dispărut o vreme, apoi au revenit. Nu este în niciun caz vorba de o tumoră, ci de altceva. Nu ştiu dacă pot spune mai mult. Nu e nici bine, nu e nici rău. Nu s-a pus problema unei operaţii, pentru că este foarte delicată. Deocamdată se pune problema unui program de liniştire. Medicii mi-au spus să îmi urmez viaţa aşa ca până acum dar să mă feresc de stres şi să încerc să fiu puţin mai egoist», a adăugat Cătălin Botezatu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net