Cătălin Botezatu şi-a făcut testamentul. Nici nu vă imaginaţi cine va primi averea lui!

Cătălin Botezatu şi-a făcut testamentul. Nici nu vă imaginaţi cine va primi averea lui!

Ultima actualizare:

    Cătălin Botezatu (Foto: Sever Gheorghe)
Cătălin Botezatu (Foto: Sever Gheorghe)

Are 47 de ani, dar se gândeşte deja la ce se va întâmpla în cazul în care va fi printre noi. Cătălin Botezatu şi-a făcut testamentul şi spune că nu vrea scandaluri după moartea lui, aşa cum se întâmplă în lumea mondenă de la noi.

Bote spune că persoanele la care ţine sunt puse "la adăpost" şi că averea ar urma să fie donată unor instituţii.

"De-a lungul timpului, am făcut donaţii importante unor instituţii din România, dar mai ales din afară. Aşa că tot ce rămâne, mult-puţin, va ajunge acolo unde trebuie. Părinţii mei nu au nevoie de bani, au tot ce le trebuie pentru cât vor mai trăi. Iar moştenitorii mei sunt asiguraţi", a spus designerul la emisiunea "Acces direct" de luni.

Curioasă, Simona Gherghe a cerut detalii despre aceşti "moştenitori".

"Poate sunt doi, trei sau mai mulţi. Dacă voi fi sănătos, poate vor mai apărea", a răspuns misterios Cătălin Botezatu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pensie, foto shutterstock jpg
image png
carne congelata istock jpg
casa sat pexels jpg
fructe congelate istock jpg
Vacanta concediu familie FOTO Shutterstock jpg
cosmin selesi instagram jpg
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
image
image