Elena, 2.500 € că a scăpat de coșuri
O imagine perfectă este direct proporţională cu succesul, mai ales când eşti vedetă. Elena Ionescu (25 de ani) a simţit asta pe propria piele, mai exact, pe propria faţă.
În vara anului 2013, Elena Ionescu concura la "Dansez pentru tine" (PRO TV). Solista şi partenerul ei, Freek, au fost eliminaţi după patru ediţii, însă despre brunetă s-a scris mult şi după ce a părăsit emisisiunea. Motivul nu a fost unul măgulitor pentru ea: acneea, care i-a invadat toată faţa în acea vreme, nu a putut trece neobservată. Deşi a intrat în pământ de jenă, Elena s-a ales cu un plus de notorietate după participarea la "Dansez pentru tine", dar şi cu 6.000 € în cont, fiind plătită, pentru fiecare săptămână din cele patru, cu 1.500 €.
2013- La “Dansez pentru tine”, solista de la Mandinga își acoperea acneea cu tone de pudră și fond de ten
Iată că aproape la un an distanţă, lucrurile stau altfel în viaţa focoasei artiste, care sâmbăta aceasta a debutat la "Te cunosc de undeva!" (Antena 1). Cu obraji de catifea şi cu încrederea în sine reparată, Elena şi-a negociat la sânge onorariul şi a obţinut, conform unor surse din media, 2.500 € pentru o apariţie săptămânală în show, cu o mie de euro mai mult decât la Pro TV.
"Medicul mi-a spus că produsele cosmetice cu care am fost machiată sunt de vină. Am luat un stafilococ. Am făcut câteva şedinţe cu laser şi am urmat un tratament medicamentos. Am luat antibiotic şi am folosit alifii preparate special, pe bază de plante", ne-a dezvăluit Elena tratamentul-minune.
Luciu are acum aceeași problemă. Și Nicoleta Luciu are bătăi de cap tot din cauza unui stafilococ. Deși are fața plină de coșuri, bruneta se bucură de succes în muzică și ia 1.700 de euro pentru un concert.
FOTO Tratamentul a funcţionat! Elena de la Mandinga a scăpat complet de coşuri