Viktor Ianukovici n-a divorţat, dar îşi ţinea amanta în reşedinţa lui luxoasă

Ultima actualizare:
Aşa arată controversata  reşedinţă a fostului  preşedinte al Ucrainei,  Viktor Ianukovici (Fotografii: guliver/gettyimages / reuters / afp)
Aşa arată controversata reşedinţă a fostului preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici (Fotografii: guliver/gettyimages / reuters / afp)

După sfârşitul revoluţiei de la Kiev, presa ucraineană a aflat cine este amanta fostului preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici.

Vizita presei la reşedinţa luxoasă a lui Viktor Ianukovici a permis ziariştilor ucraineni să o identifice în sfârşit şi pe amanta fostului preşedinte ucrainean, care oficial nu a divorţat, dar nu mai locuia de mult timp cu soţia.

"Este vorba de Lubovi Polejai, preşedinta unui fond de caritate şi sora bucătăresei personale a lui Ianukovici", potrivit site-ului pravda.com.ua, citat de adevarul.ro.

Lubovi Polejai era, oficial, consultant al preşedintelui Ucrainei (Foto: futurway.org.ua)
Lubovi Polejai era, oficial, consultant al preşedintelui Ucrainei (Foto: futurway.org.ua)

Viktor Ianukovici trăia cu Lubovi Polejai de câţiva ani şi aceasta îl însoţea în călătoriile peste hotare, figurând în calitate de consultant.

Aici locuiau Ianukovici şi amanta


    Aşa arată controversata  reşedinţă a fostului  preşedinte al Ucrainei,  Viktor Ianukovici (Fotografii: guliver/gettyimages / reuters / afp)
Aşa arată controversata reşedinţă a fostului preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici (Fotografii: guliver/gettyimages / reuters / afp)


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
image png
asian woman using the smart mobile phone for check online shopping order is completed with clothes beside the glassess in store shop with happy action at department center 961515078 d885f0506450479c9efb38d9ddf1ed58 jpg
image png
metrorex, foto shutterstock jpg
legume istock jpg
image png
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
image
image