Exclusiv! Acasă la Adrian şi Consuelo Mutu, în Corsica

Exclusiv! Acasă la Adrian şi Consuelo Mutu, în Corsica

Ultima actualizare:

Până nu demult, citeam zilnic câte un articol despre voi. Îţi place viaţa trăită public sau mai mult cea din spatele cortinei?

Consuelo Întotdeauna am ţinut la intimitatea mea, a familiei mele, dar după căsătoria cu Adri­an, odată cu asumarea statutului de persoană pu­blică, viaţa mea s-a schimbat destul de mult. Mi-a luat mult timp să mă acomodez, dar am avut su­portul lui Adi şi, în timp, mi-a fost mai uşor.

Îţi pasă de ceea ce spune presa despre voi, despre familia voastră? Te laşi afectată?

Consuelo În timp, fiind în lumea asta, îţi dai seama cât de mult exagerează presa. Încerc să nu mai fiu atentă la comentariile negative sau la bârfe.

Dar tu, Adi, de ce crezi că eşti aşa de aspru taxat când nu eşti convocat la echipă?

Adrian Din „dragostea" pe care o au pentru mine ca fotbalist! Eu nu cred că au ceva cu mine, dim­potrivă, cred că sunt fanii mei cei mai înfocaţi.

Până la 34 de ani ai realizat cât nu reuşesc alţii într-o viaţă. Care e cea mai mare realizare şi cel mai mare regret de până acum?

Adrian În plan personal, cei trei copii ai mei și căsătoria cu frumoasa mea soţie, Consuelo. De altfel, acesta este şi cel mai important plan pen­tru mine. Profesional, am realizat ceea ce mi-am dorit încă de la vârsta de trei ani: să joc fotbal la cel mai important şi mai înalt nivel. Am realizat asta cu mare dorinţă si pasiune. Regret, însă, anumite decizii pe care le-am luat din lipsă de experienţă.

Citeşte restul interviului şi vezi mai multe poze cu familia Mutu pe Okmagazine!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
6424a152 9d82 450c 98de 7860785534ed jpg
image png
Examen de titularizare  Foto magnific (3) jpg
image png
Care sunt cele 7 țări din Uniunea Europeană care nu folosesc moneda euro, foto Shutterstock jpg
image png
cap ferret jpg
image
image