Revine pe sticlă! Cristina Ţopescu va avea emisiune la un post de ştiri

Revine pe sticlă! Cristina Ţopescu va avea emisiune la un post de ştiri

Ultima actualizare:

Cristina Ţopescu va avea, de sâmbătă, de la ora 19.00, la Antena 3 o nouă emisiune: „Dincolo de ştiri cu Cristina Ţopescu", potrivit unui anunţ al televiziunii de ştiri.

"Producţia îşi propune să dezvăluie telespectatorilor, timp de o oră, noi perspective ale ştirilor săptămânii, detalii inedite la care publicul nu are acces, valenţe trecute cu vederea în tumultul şi agitaţia generate de acoperirea în regim de breaking news a ştirilor respective", se arată în comunicatul postului.

Cristina Ţopescu se va implica mai mult decât o fac alţi prezentatori de emisiuni în acest nou proiect.

"Emisiunea mea va include reportaje, filmate şi scrise de mine, montate de producătoarea mea, Ruxandra Olteanu. Filmate în sensul că eu merg pe teren şi le fac, pentru că imaginea sigur că e semnată de colegii mei, cameramanii, al căror rol în acestă emisiune este extrem de important. Voi avea şi invitaţi în platou, va exista deci şi segmentul de talk-show. Pentru mine, însă, bucuria cea mai mare e că mă întorc pe teren, întotdeauna munca pe teren mi-a plăcut mai mult", a declarat vedeta tv.

Cristina Ţopescu a fost prezentatoarea principalului buletin de ştiri la Prima TV timp de 12 ani. Jurnalista a decis să se despartă de postul de televiziune în luna aprilie a acestui an pentru a intra în PSD.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cutremur seism romania harta shutterstock 2122729157 jpg
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
car mechanic changing wheels car jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
Vlad Bălțățeanu (1) jpg
record mondial skateboard guinness jpg
cheie usa istock jpg
DN1 jpeg
image
image