Oreste: «Vedetelor internaționale le lipsește aerul de parvenitism de la noi»
Invitat la emisiunea Agentul Vip, Oreste a vorbit despre experiența trăită la Cannes.
Prezent zilele trecute la un eveniment caritabil, la Cannes, moderatorul emisiunii "Codul lui Oreste", de la Antena 2, a cunoscut cu această ocazie mari vedete internaționale, care nu se compară câtuși de puțin cu divele de carton de pe plaiurile mioritice.
"Am ajuns acolo împreună cu colegii de la Antena 1 și Antena 3. Am participat la o seară caritabilă organizată de Artists for Justice and Peace. A fost o onoare pentru noi, pentru că am participat efectiv la acest proiect de ajutorare a infrastucturii educaționale și de sănătate din Haiti, prilej cu care am cunoscut o seamă de celebrități care mi-au confirmat că n-are nici un fel de importanță câți bani ai, dacă ai caracter. Este vorba despre Chris Rock, Gerard Butler, Puff Daddy, Armani, Jean Paul Gaultier, Ben Stiller", a relatat Oreste.
"Am stat la masă cu Gerard Butler. Spre deosebire de meltenismul multora dintre vedetele de la noi, adevăratele staruri internaționale au un comportament absolut decent, relaxat, normal, fără ochi dați peste cap, fără etalat ostentativ poșete false, fără aerul de parvenitism de la noi. A fost un moment de relaxare. E ca și cum aș fi primit un bilet la un spa. A fost ca un spa sufletesc!", a mărturisit vedeta Antena 2.
Prezențele feminine alături de care se afla la Cannes nu au trecut neobservate de marii designeri. Astfel, Giorgio Armani a fost impresionat de frumusețea româncelor: Mădălina Ghenea, Carmen Brumă, Andreea Berecleanu, Sandra Stoicescu și Anca Rusu.
"Am avut un moment de mândrie. Am fost însoțiți de cele mai frumoase femei. Armani a venit la noi la masă, eram cu Mircea Badea, și ne-a mărturisit că cele mai frumoase femei din seara asta stau la noi la masă", a mai povestit Oreste.