OZN sau rachetă? Fenomen ciudat pe cerul Norvegiei înaintea sosirii preşedintelui Obama - VIDEO

OZN sau rachetă? Fenomen ciudat pe cerul Norvegiei înaintea sosirii preşedintelui Obama - VIDEO

Ultima actualizare:

Autorităţile norvegiene investighează fenomenul, însă, în lipsa unei explicaţii oficiale, foarte rapid au apărut numeroase speculaţii, mergând de la prezenţa unui meteorit, a unei găuri negre sau chiar a extratereştrilor.

Cu toate acestea experţi militari norvegieni susţin că, cel mai probabil, aceste lumini au fost cauzate de o rachetă rusească scăpată de sub control care s-a autodistrus. Armată rusă nu a comentat oficial aceste supoziţii.

Preşedintele american, Barack Obama soseşte la Oslo joi dimineaţa, urmând să îi fie înmânat premiul Nobel pentru Pace. El şi-a redus la minimum vizita în Norvegia care va dura doar o zi, în loc de trei cum era programat iniţial. În faţa hotelului în care va fi cazat Obama, sunt aşteptate proteste fata de prezenţa militarilor americani în Afganistan.

Vezi aici VIDEO cu misteriosul fenomen luminos



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
loto istock jpg
Design fără titlu (7) png
loto png
Design fără titlu (6) png
femeie frig jpeg
balcon jpg
militari romani MApN jpg
politie anglia marea britanie istock jpg
image
image