Pancu riscă cinci ani de închisoare!

Pancu riscă cinci ani de închisoare!

Ultima actualizare:

    Daniel Pancu.
Daniel Pancu.

Jucătorul echipei FC Vaslui, Daniel Pancu, a fost trimis în judecată, luni, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice

"La data de 22.12.2008, ora 1.20, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, poliţişti ai Secţiei VI au întocmit proces-verbal de constatare pe numele fotbalistului Daniel Pancu, care a condus autoturismul marca Infinity pe strada Sălciilor, sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. După preluarea probelor biologice, a reieşit iniţial că acesta avea o alcoolemie de 2,40 grame la mie în sânge, apoi de 2,30 grame la mie. În urma efectuării unui calcul retroactiv a reieşit că în momentul în care Pancu a fost oprit de poliţişti, acesta avea o alcoolemie de 2,50 grame la mie în sânge. În aceste condiţii, s-a decis trimiterea în judecată a lui Daniel Pancu", a declarat, luni, Nadia Albu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Dacă va fi găsit vinovat, Daniel Pancu riscă o pedeapsă între un an şi cinci ani de închisoare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
smurd jpg
lacul trei ape jpg
biserica pexels1 jpeg
sofer de tir jpg
Meteo - vremea - furtuna si canicula
Volanul unui BMW jpg
cheltuieli jpg
Pensionar batran bani portofel pensie FOTO Shutterstock jpg
image
image