Panică în Europa: Mourinho va ieşi la cumpărături de staruri
Trecerea lui "The Special One" la Real Madrid, care se va face zilele acestea, a pus deja în gardă cluburile mari de pe continent.
Didier Drogba, Frank Lampard şi Ashley Cole se află pe lista de achiziţii a lui "Mou". La fel şi Steven Gerrard şi Fernando Torres de la Liverpool.
Mourinho, care tocmai ce a câştigat Liga Campionilor cu Inter Milano, va avea pe mână un buget de transferuri de peste 120 de milioane de euro.
Portughezul va semna pe patru ani şi va avea un salariu de 10 milioane de euro pe sezon, plus alte bonusuri grase pentru câştigarea campionatului şi a Ligii Campionilor.
Fostul antrenor de la Chelsea îi are de-asemenea în vizor şi pe foştii lui elevi, Essien şi portarul Cech.
Cei mai speriaţi sunt oficialii de la Liverpool, club care îl deţine pe Gerrard. Pe acesta Mourinho a încercat să-l transfere la Chelsea de trei ori.
Torres va fi greu de convis să semneze cu Real în condiţiile în care "El Nino" a jucat în trecut la rivala Atletico Madrid.
Poftele lui Jose nu se termină aici. El l-ar vrea şi pe Rooney de la Manchester United, atacant pe care-l admiră foarte mult. Alte potenţiale ţinte sunt Robin van Persie de la Arsenal şi Adebayor de la Manchester City.
De la Inter Milano, Jose ar urma să-i transfere pe Milito, Sneijder şi portarul Julio Cesar.