Paşaportul electronic lansat oficial. O fetiţă este primul beneficiar

Ultima actualizare:

La sediul prefecturii Sibiu, acolo unde funcţionează Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple al judeţului Sbiu, a fost prezentat joi pentru prima dată paşaportul electronic, ce va fi eliberat începând de vineri pentru toţi locuitorii de pe raza judeţului din sudul Ardealului. După ce au fost prezentate datele tehnice privitoare la noul document european, de către comisarul şef Costea Costel a fost înregistrată şi prima solicitare de paşaport electronic, venită din partea unor părinţi pentru fiica lor. "Vom încerca să facem faţă tuturor solicitărilor din partea publicului”, a explicat acesta.

Preţ pe măsură

Preţul unui paşaport electronic va fi de 266 lei, din care 234 lei vor fi achitaţi la CEC, iar 32 lei, la unităţile de trezorerie. Termenul său de valabilitate va fi de 5 ani, iar pentru copiii în vârstă de până la 6 ani, valabilitatea va fi de 3 ani. Paşaportul simplu electronic va fi eliberat în 30 de zile lucrătoare. Pentru paşaportul simplu temporar taxele vor fi de 96 lei, din care 64 lei vor fi achitaţi la CEC, iar 32 lei, la unităţile de trezorerie, unde se va achita un tarif suplimentar de 100 lei. Paşaportul va avea valabilitatea de 1 an şi se va obţine în maximum 3 zile.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
image
image