Patronul lui Goian iese din fotbal din cauza arbitrajului

Patronul lui Goian iese din fotbal din cauza arbitrajului

Ultima actualizare:

    Maurizio Zamparini
Maurizio Zamparini

Maurizio Zamparini a declarat după meciul pierdut de Palermo la AC Milan, scor 1-3, că nu vrea să mai rămână în fotbal ca să asiste la hoţia a „3-4 cluburi din Serie A, care vor să-şi împartă între ele titlurile”, şi a anunţat azi pe site-ul clubului că scoate la vânzare acţiunile pe care le deţine.

"Am însărcinat deja pe cineva în vederea găsirii unui cumpărător pentru acţiunile mele de la club. Decizia mea este una dureroasă, dar după o luptă de aproape 25 de ani mă simt învins prin mijloace pseudo-sportive, de puterea economică şi mediatică a 3-4 cluburi care vor să-şi împartă între ele titlurile", a spus Zamparini.

Declaraţiile sale de după meci au fost şi mai dure: "Nu mai vreau să iau parte la aceste «episoade». M-am săturat, clubul este scos la vânzare. Mă retrag definitiv din fotbal!"

Palermo a fost dezavantajată de arbitrajul lui Luca Banti, care le-a refuzat oaspeţilor două penalty-uri, prima dată la un fault al lui Thiago Silva asupra lui Pinilla, şi a doua oară la un henţ evident al lui Boateng.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mrdjrlawrence ankle 3135710 jpg
creier uman Shutterstock jpeg
ceapa verde jpg
Băuturi energizante jpg
hitler  jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Profimedia
carabinieri jpeg
carabinieri jpeg
image
image