Patru morţi si 28 de raniţi, în urma unui atac al talibanilor la o închisoare afgană

Patru morţi si 28 de raniţi, în urma unui atac al talibanilor la o închisoare afgană

Ultima actualizare:

    15 dintre ei au evadat
15 dintre ei au evadat

O explozie puternică care a avut loc într-o închisoare din Afganistan s-a sondat cu moartea a cel puţin patru deţinuţi 28 răniţi. În urma haosului creat de 15 dintre oamenii închişi în penitenciar au evadat.

Se pare că atentatul a fost revendicat de insurgenţii talibani. "Aceştia şi forţele de securitate s-au confruntat într-un schimb de focuri timp de câteva minute, în urma cărora trei deţinuţi au fost ucişi şi 28 răniţi", a adăugat acesta.

În primă instanţă cei care au vrut să evadeze au fost 31 dar diferenţa de 16 au fost caputaţi de oamenii de securitate.

Talibanii au revendicat atacul la agenţia de presă Afghan Islamic Press, afirmând că 170 de prizonieri au evadat, printre care lideri locali importanţi ai insurecţiei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
avion (1) jpg
autostrada sibiu pitesti jpg
pod suspendat peste dunare jpg
taxa de pod fetesti jpg
muzeu dorset nud profimedia jpg
cai nan pui prajit captura video jpg
congelator frigider istock jpg
image png
image
image