Paulică de la Astra a fost coleg cu Cristiano Ronaldo
A învăţat foarte repede limba română, din ziare şi urmărind filmele subtitrate difuzate pe canalele româneşti de televiziune.
Ce nu înţelegea a prins din conversaţiile colegilor de la Astra, iar acum face pe interpretul pentru nou-veniţii la echipă, străinii din Uruguay şi Argentina.
Chiar dacă toată lumea îl ştie de Paulinho, numele său real este altul: Paulo Dinarte Gouveia Pestana.
Bucătăresele de la cantina Astrei îl strigă însă Paulică atunci când poartă cercei şi doar Paulo când nu şi-i pune în urechi.
"Mă amuză când mă strigă Paulică, ele spun că doar fetele poartă cercei", declară fotbalistul, care a ajuns la Ploieşti în august 2009, la recomandarea fostul său antrenor de la Progresul, Marius Şumudică.
Cu bucătăresele de la club, Paulică are un "război" mai vechi. El nu e înnebunit după mâncarea românească şi a încercat să le determine să-i gătească ceva ca la el acasă, în Portugalia, dar s-a lovit de un refuz categoric.
"Îmi place mâncarea cum o face mama mea, la noi se mănâncă mult peşte şi carne de vită", spune Paulinho.
Mijlocaşul portughez a început fotbalul la cinci ani şi a fost legitimat prima dată la Maritimo Funchal, în Portugalia.
Apoi, în lotul de juniori al lui Nacional Madeira a fost coleg o vreme cu starul lui Real Madrid, Cristiano Ronaldo, despre care îşi aminteşte că mustea de talent încă de la 10-11 ani, vârstă la care cei doi au fost coechipieri.
Stă ore în şir pe Internet
Paulo are toate motivele să se întoarcă în Portugalia şi pentru că acolo îl aşteaptă prietena sa, cu care stă ore întregi la discuţii pe internet.
"Vorbim mult pe messenger. Eu nu prea am ce face în oraş, uneori mă mai duc la o cafea, dar în rest, exceptând antrenamentele, stau la calculator, ascult muzică, navighez pe internet sau mă joc", explică el.