Pe aici nu au mai trecut gunoierii de 10 zile!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Galaţiul e sub teroarea gunoiului! Containerele nu au mai fost golite de 10 zile, iar în jurul lor s-au adunat deja munţi de gunoaie.

Locuitorii oraşului sunt revoltaţi. Zadarnic au sunat la Primărie, la Administraţia Domeniului Public sau la Ecosal, dar problema a rămas la fel, cu toate că li s-a promis sprijinul.

„Sunt revoltat. Nu-mi vine să cred în ce cocină s-a transformat cartierul meu. Am sunat peste tot, dar nu se rezolvă nimic", ne-a spus Vasile Preda, locuitor al cartierului Mazepa II, din centrul Galaţiului.

Locuitorii sunt nevoiţi să circule printre gunoaie

simeon stalpnicul png

Primăria susţine că este sarcina societăţii de salubritate a oraşului, Ecosal, iar conducerea societăţii spune că a făcut tot ce era omeneşte posibil pentru a rezolva problema gunoiului.

„Nu avem suficienţi oameni pentru a face faţă şi deszăpezirii şi gunoiului. Am dat prioritate curăţării drumurilor de nămeţi, pentru că era esenţial pentru oraş", a declarat Ion Ionescu, directorul Ecosal Galaţi.

Mai citeşte:

Locatarii unui bloc din Timişoara îşi protejează electronic pubelele

50 de localităţi din provincia Palermo sunt invadate de gunoaie

Germania, acoperită de gunoaie! Gunoierii sunt în grevă



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
bulletrain743 travel 1767532 jpg
Sosete albe  jpg
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
image png
man using mobile phone while driving jpg
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
rural
image
image