Pellegrini rămâne până la derby-ul cu Barcelona
Chilianul Manuel Pellegrini, antrenorul echipei Real Madrid, contestat de fani după eliminarea ruşinoasă din Cupa Spaniei în faţa modestei formaţii Alcorcon, se mai bucură de susţinerea preşedintelui Florentino Perez până pe 29 noiemebrie, ziua meciului cu Barcelona pe Camp Nou.
Florentino Perez a avut o întrevedere cu doi vicepreşedinţi ai consiliului director, Fernando Fernandez Tapias şi Eduardo Fernandez de Blas în care s-a discutat activitatea chilianului. Lui Pellegrini i s-au reproşat absenţa unui 11 stabil, care să permită echipei însuşirea unor automatisme clare, modul de alcătuire a echipei în meciul retur cu Alcorcon, în care au fost preferate rezerve precum Diarra, Gago, Raul şi Nistelrooy, în locul unor titulari ca Benzema, Xabi Alonso şi Sergio Ramos, despre care tehnicianul nu ştia că are drept de joc. De asemenea starea conflictuală a lui Pellegrini cu Guti şi Granero, afectează vestiarul madrilen.
Pellegrini şi-a câştigat faima unui antrenor intransingent la Villarreal, când l-a ţinut pe tuşă pe Riquelme. De fapt, chilianul acţiona la ordinele impuse de preşedintele Fernando Roig, care nu-l mai vroia pe argentinian.