Persoană cu handicap salvată dintr-un puţ de 10 metri

Persoană cu handicap salvată dintr-un puţ de 10 metri

Ultima actualizare:

Pe parcursul operaţiunii de salvare, victimei i-a fost administrat oxigen printr-un furtun, fiind tot timpul conştientă, membrii echipajului putând comunica în permanenţă cu aceasta.

În aproximativ 20 de minute, bărbatul a fost scos la suprafaţă în stare de conştienţă.

Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical victimei, care prezenta suspiciune de fractură la nivelul coloanei vertebrale, suspiciune de fractură la nivelul membrului superior drept şi escoriaţii la nivelul membrelor şi toracelor.

Victima a fost monitorizată şi transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţe Călăraşi pentru îngrijiri medicale.

Nu se cunosc, deocamdată, împrejurările în care bărbatul a ajuns în fântână, organele abilitate urmând a se pronunţa cu privire la acest lucru.

Acesta este al doilea caz, în decurs de patru luni, cu care pompierii călărăşeni se confruntă.

În data de 9 iulie, o fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate, din comuna Vâlcelele, a căzut într-un puţ cu adâncime de 10 metri şi diametru de 18 centimetri, fiind scoasă la suprafaţă de salvatori după aproximativ opt ore, fără semne vitale.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Salariu - calcule - facturi - bani - facturi FOTO Shutterstock
printul george prima zi scoala kate william profimedia jpg
masa mancare pranz alimente unsplash1 jpeg
nisyros grecia istock jpg
Colaj Silviu Prigoană
pat istock jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
pensii pensie pensia pensionari pensionar pensionara 5 e1741365592139 logo webp
image
image