Peste 300.000 de oameni au fost afectaţi de greva de la metrou

Ultima actualizare:

Potrivit preşedintelui Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi, metroul este folosit zilnic de 650.000 de oameni, în intervalul 05.00-16.00 peste 300.000 de persoane călătorind cu acest mijloc de transport.

"Miercuri dimineaţă Tribunalul Bucureşti va stabili legalitatea sau ilegalitatea grevei generale, după care un alt proces va avea loc joi dimineaţă la Curtea de Apel Bucureşti, care va decide suspendarea grevei sau continuarea grevei", a spus Rădoi.

Peste 1.000 de angajaţi de la Metrorex, din totalul de 4.250, nu au lucrat marţi, în intervalul orar 04.00-16.00, ca urmare a grevei generale pe termen nelimitat. Ei cer începerea negocierilor pentru un nou contract colectiv de muncă, deoarece acesta a expirat la 1 noiembrie, şi majorări salariale de 20%. Ultima majorarea salarială a angajaţilor Metrorex a fost de 23%, în noiembrie 2008. În ultimul an, la Metrorex nu au fost făcute concedieri şi nici reduceri de salariu.

Metrorex a depus, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, o cerere de suspendare a grevei sindicaliştilor de la metrou, procesul urmând să se judece joi, 19 noiembrie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net