Peste 655.000 de datornici la bănci au întârziat plăţile

Ultima actualizare:

    Dolarul american a fost cotat la 2,9849 lei/euro
Dolarul american a fost cotat la 2,9849 lei/euro

Restanţele de peste 30 de zile ale persoanelor fizice la bănci totalizau 2,7 miliarde lei (629 milioane euro), la 30 noiembrie 2009, în creştere cu 5,83 la sută faţă de luna octombrie, iar numărul datornicilor cu întârzieri la plată ajunsese la 655.907 persoane, potrivit datelor publicate de Banca Naţională.

În noiembrie 2009, restanţele crescuseră cu 148,61 milioane lei, de la aproape 2,55 miliarde lei în octombrie.

Cele mai mari restanţe erau înregistrate la creditele în lei, 1,701 miliarde lei.

Volumul restanţelor la credite în euro ajunsese a crescut de 3,8 ori în primele 11 luni ale anului trecut, în timp ce restanţele la credite în dolari s-au mărit de 4,3 ori faţă de 31 decembrie 2008.

Cea mai rapidă creştere a fost înregistrată la restanţele în alte valute, acestea fiind în mare parte împrumuturi în franci elveţieni, care au sporit de 6,5 ori în perioada ianuarie-noiembrie 2009.

Intârzierile de peste 90 de zile au crescut de 2,6 ori, de la începutul anului 2010.

Totalul datornicilor la bănci cu întârzieri la plată a ajuns la 655.907 persoane, după ce în octombrie era de 645.201 persoane.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net