Peste jumătate dintre prostituatele din cel mai mare bordel din Europa sunt românce

Ultima actualizare:

La Jonquera este ultima localitate spaniolă, înainte de graniţa cu Franţa. O aşezare cu 3.100 de locuitori, care trăieşte de pe urma situării la autostrada europeană care leagă cele două state. Restaurante, benzinării, hanuri la şosea şi magazine de suveniruri. Un fel de uriaşă staţie de servicii. Aici s-a deschis azi cel mai mare bordel din Europa, "Paradise", deşi, dacă întrebi localnicii despre local, toţi dau din mână a lehamite şi a dezgust, scrie Diario Vasco.

Primăria şi localnicii s-au opus deschiderii bordelului

"Va fi o catastrofă pentru francezi. Va exploda numărul divorţurilor", spune Mustafa, în timp ce serveşte nişte farfurii cu mâncare unor camionagii flămânzi, la un fast food de pe marginea autostrăzii. Primăria din La Jonquera i-a respins licenţa de funcţionare bordelului care va face din micuţa localitate de graniţă un punct de reper pe harta sexului european. Un raport al Poliţiei Catalane Mossos d'Esquadra arăta că bordelul va genera "probleme de securitate şi ordine publică". Dar Tribunalul Superior de Justiţie din Catalunya i-a dat undă verde. Astfel, Paradise va aprinde diseară uriaşul palmier verde de pe faţada sa gigant.

2.700 de metri pătraţi şi un spaţiu pentru 560 de clienţi

În plină zonă industrială, între benzinării şi service-uri auto, în afara nucleului urban, Paradise pare, de afară, o hală ca toate celelalte, o altă fabrică din poligon. Dar nu este un lupanar ca toate celelalte. Este cel mai mare club de noapte-bordel din Europa. Neonul roşu uriaş care anunţă "Night club" şi palmierul verde gigant alcătuit din lumini îţi fac o idee.

Dar abia când auzi cifrele impresionante ale acestei "fabrici a plăcerilor", te ia cu ameţeli: 2.700 de metri pătraţi, peste 3 milioane de euro investiţie iniţială, 150 de prostituate (deja sunt 112 care s-au înscris, din care 80 sunt românce, şi care vor plăti 70 de euro pensiune completă pe zi), un spaţiu pentru 558 de clienţi, 50 de angajaţi, câteva apartamente de lux la 300 de euro. Inclusiv "carnet de membru", o modalitate VIP gândită pentru clienţii cu dare de mână, dispuşi să plătească anual o cotizaţie de 600 de euro pentru a-şi calma libidoul într-o sală privată cu bar liber, servicii de canapele, vitrine în care să-şi păstreze rezervate sticlele, cabine închise şi bară de striptease.

Deasupra, suspendată la patru metri deasupra solului, cireaşa de pe tort: o cabină de duş "erotic", transparentă, în care prostituatele dansează între jeturi de apă, lumini colorate şi gel de duş parfumat. O autentică fabrică de sex.

Citeşte pe adevarul.es cum arată mega-bordelul din La Jonquera, care vor fi preţurile practicate, cine este patronul acestuia şi ce spune acesta despre protestele localnicilor cu privire la "afacerea" sa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calin georgescu jpg
image png
Cristian și Vlad Popescu Piedone au votat. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
gigi becali facebook jpg
alegeri  png
iohannis 2 jpg
jewels 1090711 1280 jpg
inmormantare masina india jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net