Pestriţu: «Am fost să donez sânge pentru Iurie Darie şi am leşinat»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Actorul Iurie Darie se află în spital de circa trei luni, însă colegii de breaslă care s-au oferit să-l ajute se pot numără pe degete. Ei bine, Adelina Pestriţu nu are vreo tangenţă cu Iurie Darie, dar îi este milă de el şi vrea să-l ajute. A fost să doneze sânge, de bună voie, dar, din păcate, i s-a făcut rău şi a leşinat.

Iurie Darie (83 de ani) este internat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, de la începutul lunii mai.

Actorul a fost şi operat pe creier, însă nu sunt semne că s-ar simţi mai bine.

Vedeta Kanal D şi prietena ei au fost ieri dimineaţă să doneze sânge, dar nu au reuşit

simeon stalpnicul png

Mai mult, Anca Pandrea (64 de ani), partenera lui de viaţă care a stat cu el în spital în tot acest timp, a căutat disperată oameni binevoitori care să-i doneze sânge A2 lui Iura al ei.

Femeia este foc şi pară pe colegii de breaslă ai lui Iurie care nici măcar nu au venit să-l viziteze, darămite să-l ajute cu ceva.

Ei bine, iată că, s-au sensibilizat mai degrabă vedete care nu au prietenii cu actorul.

Anca Pandrea s-a bucurat tare că Adelina a sărit în ajutorul lui Iurie

simeon stalpnicul png

Adelina Pestriţu a mers, ieri dimineaţă, împreună cu prietena ei Raluca, la Institutul de Hematologie din Capitală, pentru a dona sânge.

Din păcate, chiar înainte de a dona, vedeta Kanal D a leşinat.

La scurt timp a sosit şi Ducu Darie care a stat aproximativ 2 ore la tatăl său

simeon stalpnicul png

"Am mers de dimineaţă, împreună cu o prietenă, să donăm sânge pentru Iurie Darie.

Mi s-a făcut rău şi, în plus, la control, medicii mi-au găsit ceva la inimă. Va trebui să fac un control amănunţit să vedem ce anume am şi să urmez un tratament.

Şi tensiunea era mică, 9. Am decis să merg la el la spital, să-l văd", a declarat prezentatoarea emisiunii "D-Paparazzi" pentru Click!

Adelina a comandat mâncare dietetică pentru actor, la un restaurant, a cumpărat câteva kilograme de fructe şi i le-a dus la spital. Imediat după vizita Adelinei, şi-a făcut apariţia şi fiul lui Iurie Darie, Ducu.

După ce şi-a văzut tatăl, Ducu a luat-o pe Anca Pandrea cu maşina şi a dus-o la un magazin ca să cumpere pâine.

Iurie Darie este de trei luni în spital

Iurie Darie a fost internat la Spitalul "Bagdasar Arseni" din Capitală la începutul lunii mai.

Doctorii i-au depistat apă la creier, astfel că a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

captură Pro TV

simeon stalpnicul png

Starea lui de sănătate s-ar fi ameliorat imediat după operaţie, însă apoi s-a agravat.

Anca Pandrea a dat zvon că actorul are nevoie de sânge A2, iar cine poate dona să o facă.

Tot în această perioadă, actorul ar fi făcut şi o infecţie urinară, iar actriţa a mărturisit că a avut cancer la vezică.

În continuare, Iurie este transportat în cărucior cu rotile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net