Petit:"Mă mir că Arsenal nu l-a dat afară pe Wenger!"

Petit:"Mă mir că Arsenal nu l-a dat afară pe Wenger!"

Ultima actualizare:

"Ei trebuie să câştige ceva în acest sezon, altfel presiunea asupra lui Arsene va fi imensă.

Este surprinzător că a rămas în continuare antrenorul echipei, deşi în ultimii ani nu a mai câştigat trofee. Atunci când un tehnician nu face acest lucru la cluburile mari din Europa este concediat.

Conducerea are încredere în Wenger şi fanii îl sprijină, deoarece ştiu că are o nouă generaţie de fotbalişti şi pot câştiga dacă vor rămâne împreună. Dar, dacă trec cinci ani fără trofee unii jucători se vor gândi că îşi irosesc cariera", a spus Petit, care a evoluat la echipa londoneză între 1997 şi 2000. Wenger o pregăteşte pe Arsenal din 1996.

Fostul vicepreşedinte al clubului, David Dein, spune că antrenorul francez trebuie să primească o funcţie pe viaţă. "El a transformat Arsenal şi oricând merită un loc în conducere. Atunci când se va retrage, trebuie să se găsească un loc pentru el. Găseşte foarte uşor jucători talentaţi", a spus acesta, care a adăugat că Wenger trebuie să rămână antrenor, fiind o "enciclopedie" în privinţa fotbalului.

Arsenal a câştigat ultimul titlu de campioană în sezonul 2003-2004, iar sezonul următor a cucerit Cupa Angliei.

Arsene Wenger, care joi a împlinit 60 de ani, va fi sărbătorit la club, iar conducerea i-a pregătit drept surpriză un clip video cu cele mai importante momente ale sale la formaţia engleză



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
contract de angajare jpg
urs jpg
cutremur seism romania harta shutterstock 2122729157 jpg
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
car mechanic changing wheels car jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
Vlad Bălțățeanu (1) jpg
record mondial skateboard guinness jpg
image
image