Petru Buiuca: «Tatuajul meu îmi va aminti că sunt primul MasterChef al României»

Petru Buiuca: «Tatuajul meu îmi va aminti că sunt primul MasterChef al României»

Ultima actualizare:
tatuaj
tatuaj

Petru Buiuca, câştigătorul primului concurs Masterchef, a dezvăluit semnificaţia tatuajului pe care şi l-a făcut pe mână acum câteva zile.

Pentru că îi place să se ţină de promisiuni, iar în timpul concursului a spus că, dacă va câştiga îşi va face un tatuaj care să-i amintească mereu de show-ul la care a participat, Petru şi-a tatuat pe mână numărul 1773, în care cifra este stilizată sub forma unei furculiţe.

"Aşa cum am promis, mi-am făcut tatuajul! Şi toţi au reuşit să îl vadă live, la Măruţă", spune Petru încântat. "Nu este un tatuaj de show, este un legământ cu mine însumi. Am ales să îl fac, deşi cam toată lumea îmi spunea că nu trebuie, mă simt foarte fericit. Îmi place să mă ţin de promisiuni, pentru că simt că face parte din mine şi pentru că îmi va aduce aminte toată viaţa că am câştigat atunci când toţi credeau altceva. Tatuajul îmi va aminti că eu sunt primul MasterChef al României, eu voi şti toată viaţa că sunt o persoană simplă şi pasionată de gătit şi, nu în ultimul rând, tuturor celor care au speranţe li se va spune, sper eu, să creadă! Să viseze!", a spus Petru, potrivit Mediafax.


    tatuaj
tatuaj

Citeşte şi:

Petru Buiuca: «Ştiu de două luni că am câştigat MasterChef»

Petru Buiuca îşi deschide site de reţete culinare

Petru Buiucă, câştigătorul MasterChef, și-a tras tatuaj cu numărul de participare în concurs - FOTO



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ploaie freepik jpg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
Tutankhamon png
Viorel Pașca FOTO Inquam Photos / George Calin
masina locuinta pixabay jpg
haine masina de spalat istock jpg
un bărbat a câștigat 1 milion de euro la loterie, foto Shutterstock jpg
meci spania argentina fifa instagram jpg
image
image