Piţurcă voia 20 de milioane € dacă Gigi Becali nu tăcea
Joi seară, Piţi a avut primul conflict puternic cu Becali de la revenirea sa în Ghencea, care poate produce chiar despărţirea de Steaua.
Totul a pornit de la cererea lui Piţi ca Gigi să fie mai discret în ceea ce priveşte apariţiile la televizor. Acest lucru l-a deranjat pe latifundiar şi de aici s-a ajuns la scandal.
„Au apărut nişte neînţelegeri din cauza pretenţiilor foarte ridicate ale lui Piţurcă. În discuţie este o sumă uriaşă de bani, nemaîntâlnită în fotbalul românesc, o garanţie care, pur şi simplu, nu este omeneşte posibil de asigurat. El mi-a cerut mie garanţie un teren pentru care eu aveam un precontract de 36 de milioane de euro, dar care acum face doar vreo 15 milioane de euro, plus încă 5 milioane bani cash. Garanţie ca să tac! Păi ce, să fac eu cancer la limbă? Pe banii mei vorbesc. Dacă se întoarce, bine, dacă nu, asta e. Nu e o dramă. La mine nu merge cu presiuni şi cu forţatul mâinii. Ar fi fraier să plece, să culeagă alţii roadele, pentru că el a făcut o echipă extraordinară aici", a dezvăluit patronul din Ghencea.
Becali a încercat să îl îmbuneze pe Piţi cu dublarea salariului, de la 300.000 de euro la 600.000 de euro pe sezon, şi cu o primă de două milioane de euro, dacă echipa ia titlul, însă Piţi a fost de neînduplecat.
" Ori faci ca mine, ori plec!", a tunat fostul selecţioner. Acesta susţine că avea o înţelegere cu Becali, prin care Gigi să plătească o sumă de bani în caz că începe să strice atmosfera la echipă prin declaraţiile sale, fapt recunoscut şi de patron, care însă a ripostat spunând că era vorba de două milioane de euro, nicidecum de 20 de milioane de euro.
Cei doi au mai purtat discuţii şi în cursul zilei de vineri, însă n-au reuşit să ajungă la un acord. Ieri, Piţi a refuzat să însoţească echipa la meciul cu FC Braşov, pregătind echipa prin telefon, prin convorbiri cu Eugen Neagoe, secundul lui.
Observând apele tulburi în care se scaldă clubul său, Gigi Becali a făcut imediat deplasarea sub Tâmpa, ajungând la două dimineaţa la hotelul unde era cazată echipa sa.
El a plecat de acasă deşi era ziua soţiei sale, care pregătise o petrecere, şi a stat întreaga zi alături de jucătorii roş-albaştri, încercând să-i liniştească şi să-i asigure că o evoluţie bună a lor l-ar putea aduce înapoi pe Piţi la echipă.
Se bazează pe sprijinul suporterilor
Victor Piţurcă are un aliat important de partea sa. Acesta este publicul, 25.000 de oameni umplând stadionul la meciul cu Universitatea Craiova.
Piţi ştie că plecarea sa de la echipă ar declanşa poate cel mai violent val de contestări din era Becali la Steaua. „În caz că nu cedează, nici 250 de bodyguarzi nu îl vor mai scăpa pe Gigi. El şi Piţi sunt orgolioşi, dar dacă nu ajung la un consens vor pierde amândoi. Piţurcă a plecat doar pe jumătate, şi-a lăsat echipa din conducere în joc de glezne", a declarat şi preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.
„Nu mă tem de nicio răzvrătire a suporterilor! Ce să-mi facă? Vor bătaie? Dacă vor, ne batem. Dar ei la Piţurcă trebuie să se ducă. Eu m-am ţinut de promisiuni, ar trebui ca şi el să o facă. Dacă fanii vor să vină la stadion, să o facă, dacă nu, să stea acasă. Dacă-s suporteri adevăraţi, iubesc echipa şi cu un alt antrenor. Care-i problema?!", a parat latifundiarul.
Ienei, solidar cu antrenorul,a plecat la Oradea
Preşedintele instalat de Piţurcă la Steaua, Emeric Ienei, a ales să fie solidar cu fostul său elev şi, în loc să asiste pe viu la partida de aseară, a preferat să plece acasă la Oradea.
„Cerinţele lui Piţurcă în privinţa contractului său nu au fost acoperite în totalitate. Nici eu nu am vrut să mă duc la meci, m-am întors la Oradea. Vor exista negocieri în continuare, iar eu sper ca în două-trei zile să se lămurească situaţia şi cei doi să se înţeleagă", ne-a spus fostul antrenor.