Piţurcă vrea şapte milioane de euro de la Mititelu!
Victor Piţurcă a confirmat aseară că vrea să-i ia lui Adrian Mititelu toţi banii,conform prevederilor din contract. „Am susţinut această echipă cu bani timp de cinci luni. Indiferent cum vor decurge lucrurile, el va trebui să se achite de ceea ce a semnat în contract. Până la urmă se ajunge la TAS. Dar nici la TAS nu va câştiga Mititelu, daca va ajunge acolo, vă spun eu!", a declarat Victor Piţurcă.
După ce a fost suspendat din funcţie, Victor Piţurcă a anunţat că vrea ca Mititelu să îi achite, conform contractului său, clauza de reziliere de 5 milioane de euro, datoria de 1,8 milioane de euro, plus salariul pe patru luni, adica circa 200.000 de euro. Mititelu a dezminţit însă faptul că Piţurcă ar fi adus 1,8 milioane de euro în club şi a anunţat efectuarea unui audit pentru a afla exact câţi bani trebuie să-i înapoieze fostului selecţioner.