«Plecările lui Cristea şi N’Doye ne-au slăbit!»

Ultima actualizare:

Click!: Se apropie reunirea lotului. Ce speri că va reuşi Dinamo în acest retur?

Liviu Ganea: Să câştige Cupa României. Este cel mai accesibil trofeu. Bine, nici în campionat nu este chiar misiune imposibilă. Dar trebuie să fim realişti, nu suntem tocmai favoriţi la titlu.

În această iarnă au plecat Adrian Cristea şi N'Doye. S-a mai ştirbit din forţa lui Dinamo?

Dacă ne gândim că sunt doi jucători de valoare, se poate spune şi aşa, că Dinamo a mai slăbit puţin, însă sunt fotbalişti la echipă care îi pot suplini pe cei doi.

Tu eşti unul dintre ei?

Sincer, eu nu sunt chiar mulţumit de realizările mele din acest sezon. Am marcat numai cinci goluri, mă aşteptam la mai mult de la mine.

Crezi că a sosit vremea tinerilor la Dinamo?

Într-adevăr, la echipă sunt destul de mulţi jucători tineri, eu, Torje, Alexe, însă fără experienţa lui Marius Niculae sau Dănciulescu nu s-ar putea face performanţă.

La problemele financiare te mai gândeşti?

Mă mai gândesc, însă am primit semnale că, după reunirea lotului, ne vom încasa restanţele. Oricum, aceste lucruri nu m-au încurcat de Sărbători. Îmi propusesem să merg în SUA, ceea ce am şi făcut. Am fost la Miami, însă nu la Borcea, nu m-am întâlnit cu el. Mi-am petrecut Sărbătorile la temperaturi de 22-23 de grade.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
image
image