Ploieşti: A tras cu pistolul pentru un loc de parcare!

Ploieşti: A tras cu pistolul pentru un loc de parcare!

Ultima actualizare:

Un taximetrist, de 29 de ani, din Ploieşti, a avut o discuţie contradictorie cu o tânără de 28 de ani, din Ariceştii Rahtivani. Cei doi s-au certat din cauza unui loc de parcare.

Martori la incident au fost patru jandarmi, în ţinută civilă, care erau în timpul liber şi care au intervenit pentru aplanarea conflictului. În momentul intervenţiei jandarmilor, B. Ionuţ a folosit un pistol cu aer comprimat, trăgând un foc în plan vertical, iar după ce lucrătorii din cadrul Jandarmeriei s-au legitimat, acesta a asigurat pistolul punându-l în toc pe bancheta din faţă a autoturismului. Persoanele implicate au fost conduse la sediul Jandermeriei unde au fost întocmite acte premergătoare.

Ulterior a fost anunţată Poliţia, iar persoanele respective au fost preluate de către poliţisti pentru continuarea cercetărilor.

Din verificările efectuate s-a constatat că B. Ionuţ este posesor legal de armă de autoapărare calibru 10x22T, având dreptul de deţinere a 100 cartuşe cu bile de cauciuc.

În urma producerii evenimentului nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale, dar poliţiştii îl cercetează pe B. Ionuţ sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de "uz de armă neletală, fără drept".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Accident Buftea  jpg
amar kale pictura condimente guinness jpg
index webp
Captură de ecran 2026 10 20 140223 png
image png
consult medical, foto shutterstock jpg
fabrica png
metrou bucuresti jpeg
image
image