Poliţia rutieră vânează şoferii care nu acordă prioritate pietonilor

Poliţia rutieră vânează şoferii care nu acordă prioritate pietonilor

Ultima actualizare:

"Acţiunea naţională care se va desfăşura între orele 12.00 şi 20.00 are ca obiectiv reducerea numărului de accidente rutiere şi a consecinţelor acestora produse pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor. Astfel, poliţiştii vor acţiona atât pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, cât şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi în traversare prin locuri marcate şi semnalizate corespunzător", informează Poliţia Română.

În cadrul acţiunii, pentru înregistrarea şi probarea faptelor antisociale, poliţiştii vor folosi mijloacele de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor care vor fi dispuse, de regulă, în zona şcolilor, informează Mediafax.

Miercuri, poliţiştii rutieri vor acţiona pe şoselele din oraşele reşedinţă de judeţ pentru a verifica modul în care sunt respectate dispoziţiile legale referitoare la acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea străzii prin locuri semnalizate şi marcate corespunzător.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
image png
casa1 jpeg
326e9aef aef0 4d76 affc f5bb357a9b4b jpg
nunta
crini jpg
image png
cartofi dulci freepik1 jpeg
image
image