Poliţişti de frontieră din Timiş au bătut palma cu traficanţii de ţigări şi de persoane
Un poliţist de frontieră de 24 de ani, aflat în timpul liber, a forţat punctul de trecerea frontierei de la Moraviţa, în noaptea de luni spre marţi, împreună cu un prieten, care se afla la volanul maşinii.
Poliţist suspectat de trafic de ţigări
Poliţistul de frontieră rebel, aflat pe scaunul din drepata şoferului, este cercetat disciplinar şi riscă să fie dat afară din poliţie, deoarece este bănuit că făcea trafic de ţigări. El este cercetat pentru că împreună cu prietenul său încerca să scape de controlul vamal în timp ce intrau în ţară, după ce au fost în Serbia. În timpul controlului, şoferul a accelerat şi a intorsc brusc maşina, demarând înapoi sper Serbia, unde cei doi sunt suspectaţi că au scăpat de ţigările de contrabandă, cumpărate din magazinele duty-free aflate între vămile dintre România şi Serbia. Fost poliţist de frontieră cu afgani în maşină
Un fost poliţist de frontieră a fost reţinut, tot în noaptea de luni spre marţi, în timp ce încerca să treacă graniţa în Ungaria, împreună cu doi cetăţeni afgani. Bărbatul, care a lucrat o scurtă perioada chiar în Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, a fost filmat cu aparatura cu termoviziune în timp ce încerca să-i treacă graniţa pe cei doi afgani, care au mai încercat să ajungă ilegal în Ungaria şi luna trecută.
Iulie 2010: şapte poliţişti cercetaţi pentru că ajutau traficanţii de ţigări
Alţi şapte poliţişti de frontieră din Timiş sunt acuzaţi de neglijenţă în serviciu, după ce o femeie de cetăţenie sârbă a fost reţinută, în noaptea de 18 iulie, de un echipaj de poliţie în Jimbolia având în maşină aproape 11.000 de pachete de ţigări de contrabandă. Femeia figura că a ieşit din Serbia, dar în sistemul informatic românesc al poliţiştilor de frontieră de la Jimboliam ea nu apărea să fi intrat în ţara noastră.
Câteva ore mai târziu, o echipă a corpului de control al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a ajuns la Timişoara unde a iniţiat o anchetă pentru a stabili cu exactitate dacă oamenii legii au omis intenţionat să o verifice pe femeie şi să introducă numele ei în baza de date a Ministerului de Interne, cum se întâmplă cu toţi cetăţenii sârbi care intră pe teritoriul României. Poliţiştii de frontieră aşteaptă finalizarea anchetei, pentru a afla dacă li se vor întocmi dosare penale.
Iunie 2010: poliţist de frontieră condamnat amendat pentru plantaţia de cannabis
Un alt angajat al Poliţiei de Frontieră Timiş, oprit cu focuri de armă de ofiţerii de la Crimă Organizată în timp ce recolta cannbisul de pe o plantaţie, a scăpat cu o amendă penală de 1.000 de lei.
Agentul Alexandru Ursu, de 27 de ani, prins pe o plantaţie de cannabis aflată la câţiva kilometri de Timişoara, pe care o îngrijea alături de doi prieteni, a avut o poveste fascinantă pentru anchetatori. Poliţistul, student în ultimul an la Facultatea de Drept, a fost prins în timp ce culegea recolta în octombrie 2008 şi a fost oprit cu focuri de armă. Împreună cu doi prieteni, un electrician şi un student, el culegea cannabisul de pe o plantaţie de 100 de metri pătraţi, la zece kilometri de Timişoara, în apropierea unei păduri.
Poliţistul şi prietenii săi au descoperit poiana când mergeau la picnic, iar ulterior au transformat-o în plantaţie. Cei trei au spus anchetatorilor că iarba semănată pe 100 de metri pătraţi era pentru consumul propriu, iar poliţiştii şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism i-au crezut. În maşina poliţistului, anchetatorii au găsit un cântar de plastic, îngrăşământ, un fierestrău manual, o sapă şi un hârleţ.
Poliţistul Alexandru Ursu, care a mărturisit că fumează cannabis de la 15 ani, i-a implorat pe judecători să-l ierte şi să nu-l condamne. El a motivat că e student, că urmează să se însoare, că nu a avut nici măcar o amendă de circulaţie şi că are încă doi fraţi studenţi în întreţinere.
Martie 2010: poliţişti cercetaţi pentru că furau ţigările din sediul Poliţiei
Camera de Corpuri Delict a Poliţiei de Frontieră Timiş, aflată chiar în curtea instituţiei, a fost golită de ţigări de contrabandă în martie 2010, iar ancheta nu a scos la iveală niciun vinovat. Surse din Poliţia de Frontieră spun că în timpul anchetei din aceste zile care vizează dispariţia celor 65 de baxuri de ţigări, ofiţeri bucureşteni de la Poliţia de Frontieră au primit o explicaţie halucinantă de la poliţiştii de frontieră timişoreni. Ofiţerii de la Timişoara au spus că nu au patrulat pe lângă camera de corupuri delict din curtea Poliţiei de Frontieră Timiş pentru că nu aveau loc de boscheţii care înconjoară clădirea. Din camera de corpuri delict au hoţii au mai plecat în martie şi cu 219 parfumuri şi 354 de ceasuri contrafacute.