Poliţiştii români, instruiţi de FBI pentru a negocia cu sinucigaşii

Poliţiştii români, instruiţi de FBI pentru a negocia cu sinucigaşii

Ultima actualizare:

    Tentativele de suicid cresc iarna
Tentativele de suicid cresc iarna

Anul trecut, sinuciderea a fost a treia cauză de moarte prin violenţă în ţara noastră şi a reprezentat 23,5% din totalul morţilor violente, după cum arată studiile din domeniu.

Psihologii specializaţi în tehnici de negociere pe domeniul suicidar din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) au participat la un curs susţinut de agenţii Biroului Federal deInvestigaţii (FBI) al SUA la Bucureşti.

"În primul rand, ne ocupăm strict de cei care apelează la sinuciderea stradală şi care ameninţă că se aruncă de pe bloc sau de pe acoperişurile diverselor instituţii, adică în locurile publice. Apoi, avem ca obiectiv protejarea vieţii umane şi dezamorsarea situaţiilor de criză şi a incidentelor. Vrem să aducem individul în cauză la nivelul său normal de funcţionare, să-l facem să-şi găsească echilibrul interior, pentru că e în criză, să câştigăm timp, pentru a stabili relaţionarea şi comunicarea cu el şi să obţinem date şi informaţii relevante despre circumstanţele crizei", povesteşte Bogdan Căpruci, coordonatorul echipei de psihologi negociatori din cadrul DGPMB.

După cum adaugă Căpruci, tentativele de suicid cresc de obicei iarna spre primăvara, pentru că apare frigul, se pune problema situaţiilor locative, apare depresia sau problemele în familie.

"Aici nu vorbim de bolnavii psihici, care sunt o categorie specială şi la care tema suicidului apare ca urmare a faptului că nu şi-au luat medicamentele, ci de cei cu probleme de personalitate, cu tulburări şi de cei care folosesc manifestarea deviantă pe principiul că au văzut la alţii sau la televizor. Orice factor este declanşator, dacă persoanei respective nu îi sunt satisfăcute anumite nevoi", mai zice Căpruci.Citeşte mai mult pe adevarul.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
eclipsa de soare pexels jpg
image png
1 musetel shutterstock 1287881557 jpg jpeg
intretinere jpg
avioane f 16 pixabay jpg
Canicula caldura FOTO EPA-EFE
Grota Albastra de pe insula Capri FOTO Shutterstock
masina pe plaja vadu jpg
image
image