Poliţistul a plâns de mila mafiotului

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Atacul armat din Piatra Neamţ asupra fraţilor Gheorghe şi Bogdan Mararu scoate la lumină legăturile dintre lumea interlopă şi oamenii legii.

Un fost ofiţer al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă al Poliţiei Piatra Neamţ a prezentat, într-un raport trimis la Bucureşti, în urmă cu câteva luni, relaţiile dintre interlopi şi conducerea poliţiei Piatra Neamţ.

„Şoric afirmă că nu i se poate întâmpla nimic atât timp cât şeful lui este Dan Valentin Fătuloiu şi în permanenţă face trimitere la excursiile pe care aceştia le-au efectuat în anii 2006-2007, în Egipt şi Antalya, cu banii primiţi de la Gheorghe Mararu", a scris, în raport, ofiţerul de poliţie Constantin Nechita.

Practic, în documentul oficial se arată că şeful IPJ Neamţ, Aurelian Şoric, a stat în chirie într-o casă a lui Gheorge Mararu, iar apoi au devenit vecini, după ce şeful poliţiei a cumpărat un teren lângă vila cămătarului.

Şoric a negat însă acuzaţiile aduse de subordonatul său. „Aceste acuzaţii sunt lipsite de dovezi şi au fost făcute de un ofiţer care a fost sancţionat pentru indisciplină," a subliniat el. Mai mult, nu a ezitat să îi ia apărarea cămătarului ucis, susţinând că nu este un interlop.

„Ce înseamnă interlop!? Era interlop pentru că dădea bani la oameni?! Câţi nu dau bani?!" s-a întrebat retoric comisarul şef Şoric. Apoi, a adăugat: „Sunt şi procurori care dau bani!"

Secretarul de stat din MAI, Dan Valentin Fătuloiu i-a propus, luni, ministrului de Interne demiterea lui Aurelian Şoric pentru management defectuos. În replică, şeful IPJ a spus ieri că nu îşi dă demisia din funcţie deoarece este susţinut de poliţiştii din judeţ.

"Dacă Aurelian Şoric va fi demis, toţi cei 78 de şefi de post îşi vor da demisia la ora 16:00. De mâine, să numească alţi 78 de şefi de post", a anunţat unul dintre poliţiştii de la IPJ Neamţ, în aplauzele colegilor.

«Falău» a alergat 30 de kilometri după asasinat

Poliţiştii nemţeni au povestit, ieri, modul în care l-au prins pe Cristian Chilat, poreclit "Falău", autorul atacului armat comis, duminică, asupra fraţilor Gheorghiţă şi Bogdan Mararu, într-o cafenea din centrul municipiului Piatra Neamţ.

Potrivit anchetatorilor, "Falău" a fugit printre blocuri imediat după comiterea faptei şi a alergat peste 30 de kilometri până a ajuns în satul Dârloaia, comuna Bârgăoani, unde s-a ascuns în casa bunicilor lui.

simeon stalpnicul png

"Cu ajutorul serviciilor am aflat unde se ascunde. L-am somat să se predea şi a cerut să nu fie împuşcat, după care a ieşit afară din casă", a povestit comisarul şef Aurelian Vasea Şoric, inspectorul şef al Poliţiei Neamţ.

"Falău" le-a cerut poliţiştilor să îi acopere faţa cu o cagulă. El a fost arestat pentru 29 de zile, fiind cercetat pentru omor deosebit de grav şi tentativă de omor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net