Polonia: Doliu naţional, după accidentul feroviar de sâmbătă

Ultima actualizare:

    Cele două trenuri s-au lovit frontal (Foto: AFP)
Cele două trenuri s-au lovit frontal (Foto: AFP)

Astăzi şi mâine au fost decretate zile de doliu naţional în Polonia, acolo unde sâmbătă a avut loc un grav accident feroviar soldat cu 16 morţi şi 60 de răniţi, relatează AFP.

Aseară, preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, a decretat doliu naţional timp de două zile în memoria victimelor coliziunii dintre două trenuri, care s-a petrecut sâmbătă. "A fost decretat doliul naţional pe 5 şi 6 martie", a informat presa Joanna Trzaska-Wieczorek, purtătoarea de cuvânt a preşedintelui.

Astfel, astăzi şi mâine, vor fi anulate toate manifestaţiile sportive şi culturale, iar drapelul ţării va fi arborat pe tot timpul doliului.

Coliziunea dintre cele două trenuri de pasageri s-a petrecut în apropierea oraşului Szczekociny, în sudul Poloniei, în jurul orei 21.00 (ora 22.00, ora României), după ce unul dintre trenuri a intrat pe linia greşită cu doar câteva minute înainte ciocnirii, a declarat ministrul polonez al Transporturilor, Slawomir Nowak, citat de Reuters. Cele două trenuri se deplasau cu o viteză medie de 100 de km/h.

Potrivit ministrului polonez de Interne, Jacek Cichock, doar nouă dintre cei decedaţi au putut fi identificaţi. Acesta a mai declarat că trei dintre cei 60 de răniţi se află la secţia de terapie intensivă.

O anchetă a fost deschisă pentru a determina cauzele acestui accident care s-a produs pe un tronson de cale ferată recent modernizat.

Este vorba de una dintre cele mai grave catastrofe feroviare din istoria Poloniei. În 1990, 16 persoane au murit într-un accident feroviar petrecut în Varşovia.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
fructe istock jpg
Strategii de joc pentru loto online  cum să ți alegi sistemul preferat jpg
image
image