Popa Popa’s intră în Guiness Book cu pufuleţii de Băicoi

Popa Popa’s intră în Guiness Book cu pufuleţii de Băicoi

Ultima actualizare:

    Ştefan Popa Popa's
Ştefan Popa Popa's

Caricaturistul Ştefan Popa Popa’s vrea să doboare un nou record: cel mai mare tiraj de caricaturi pe ambalaj. Popa's figurează în Guiness Book ca fiind cel mai rapid caricaturist de pe planetă, cu 131 de desene într-o oră.

Printre deplasările la summituri internaţionale, întâlniri cu şefi de state şi oameni importanţi ai planetei, Ştefan Popa Popa’s şi-a făcut timp şi pentru un proiect mai inedit. Acesta a semnat un contract cu o firmă de pufuleţi din Băicoi pentru care realizează caricaturi pe ambalaje. Dorinţa lui Popa’s este să doboare un nou record mondial. „Vechiul record Guiness Book este de şase milioane de desene printate şi vândute. Din câte am înţeles, acesta a fost deja doborât. Mi s-a părut o idee interesantă, mi-a plăcut. Pe vremuri erau caricaturi în fiecare ziar, dar acum tirajele au scăzut mult. Acum, pufuleţii bat orice ziar”, a declarat Ştefan Popa Popa’s. Aşteaptă omologarea de la Guiness

Artistul realizează câte o sută de desene din care reprezentanţii firmei prahovene de pufuleţi Gusto selectează doar zece. Aceştia schimbă lunar desenul de pe ambalaj. Reprezentanţii firmei de pufuleţi sunt încântaţi de colaborarea cu Popa’s şi au deja 10 milioane de bucăţi vândute, în 12 ţări. Ei aşteaptă doar omologarea de la Guiness Book, însă e posibil ca tot ei să doboare acest record, mai ales că vânzările tot cresc.

„E incredibilă şi senzaţională colaborarea cu maestrul Popa’s. Mi-a fost teamă la început că nu o să accepte. Când auzi de pufuleţi te apucă râsul, mulţi nu te iau în serios. La început şi eu ezitam să spun că vând pufuleţi, dar acum sunt mândru cu desenele semnate de Ştefan Popa Popa’s. Vindem deja în 12 ţări”, a declarat Eliodor Apostolescu, patronul firmei de pufuleţi Gusto.

Record pentru eternitate

Ştefan Popa Popa’s susţine că şi-a doborât recordul de 131 de desene într-o oră, însă rezultatul nu este făcut public decât la moartea artistului. „Este un record realizat la Palma de Malorca şi a fost omologat de Guness Book. Se va face public doar după dispariţia mea fizică. E un record care nu va putea fi depăşit de nimeni, au mai încercat destui”, a mai declarat Popa’s.

Citeşte mai mult în Adevărul.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Autospeciala de Politie  Sursa Politia Romana jpg
delfin esuat jpg
papa leon profimedia jpg
comemorare Rahova jpg 15 jpg
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
FOTO Cvadrupletii nascuti prematur la Miercurea Ciuc vor fi externati de la Maternitatea Brasov dupa aproape 3 luni de ingrijiri speciale 1536x1298 jpeg
Design fără titlu (5) png
online shopping jpg
image
image