Porno-consilierul postat gol pe HI5 a dat Poliţia în judecată

Ultima actualizare:

Făcut poliţist şi scos în stradă la patrulareDaniel Urs a dat instituţia Primăria Timişoara în judecată după ce a fost făcut cu forţa poliţist comunitar, în iulie 2009. Urs susţine că transformarea sa din consilier juridic în poliţist comunitar este abuzivă.

„Solicit obligarea Primăriei Timişoara la emiterea unei dispoziţii prin care să fiu numit funţionar public definitiv, în funcţia publică de execuţie clasa I, gradul profesional de „asistent" în cadrul Direcţiei Urbanism, Serviciul Planificare Spaţială, Biroul Dezvoltare Urbană şi Metropolitană", a scris Daniel Urs în cererea de chemare în judecată a Primăriei Timişoara depusă la Tribunalul Timiş.

Pozele nud, motiv de cercetare disciplinarăUrs a intrat prima dată în atenţia şefilor din Primăria Timişoara şi i-a dat prima dată în judecată la începutul acestui an, când primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a propus cercetarea disciplinară a angajatului pe motiv că „a adus atingere autorităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea", postând pe pagina sa de hi5 „poze în ipostaze nu tocmai plăcute".

Atunci el a fost sancţionat cu 10% din salariu şi a dat prima dată în judecată primăria pentru că a fost sancţionat abuziv, acel proces fiind şi acum pe rolul Tribunalului Timiş.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
fructe frigider istock jpg
micel santorini 1993180 jpg
image png
pisica getty1 jpeg
living room1 getty jpeg
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
image
image