Pot lua credit prin «Prima Casă» şi cei care au avut locuinţe

Pot lua credit prin «Prima Casă» şi cei care au avut locuinţe

Ultima actualizare:

Cele mai importante modificări se referă la procedura de construire a casei prin asociere şi la condiţiile de achiziţionare a unei locuinţe.

"Nu va mai fi, vizavi de asociere, nevoie de şapte persoane, ci numai de două persoane. Şi asta simplifică foarte mult lucrurile, mai ales din perspectiva bancherului", a declarat, pentru The Money Channel, preşedintele Fondului Naţional de Garantare pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Aurel Şaramet.

O altă modificare prevede că vor putea apela la garanţia statului şi românii care au avut în trecut o locuinţă, condiţia fiind ca aceasta să fi fost vândută în urmă cu cel puţin zece ani.

"Beneficiarii nu mai au limită de a nu fi avut proprietate, ci se referă strict la a nu fi avut proprietate în ultimii zece ani", a mai spus Şaramet.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
biserica pexels1 jpeg
sofer de tir jpg
Meteo - vremea - furtuna si canicula
Volanul unui BMW jpg
cheltuieli jpg
Pensionar batran bani portofel pensie FOTO Shutterstock jpg
motorina freepik jpg
banane istock jpg
image
image