Preliminariile CE: a ieşit cum a vrut Răzvan

Preliminariile CE: a ieşit cum a vrut Răzvan

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Oficialii FRF au obţinut ieri, la Luxemburg, la negocierile pentru programul competiţional al grupei de calificare la CE 2012, un meci cu Franţa, anul acesta, în deplasare.

Toată lumea şi-a dorit să înceapă viitoarele preliminarii în faţa unui adversar mai "lejer", iar România şi Franţa au obţinut asta. Noi vom întâlni, la start, Albania, în timp ce Franţa va găzdui Belarusul.

Vestea bună este că ce şi-au dorit Mircea Sandu şi Lucescu junior s-a împlinit: un joc cu naţionala cocoşului galic în toamnă. De ce s-a gândit aşa? Pentru că se speră într-o oboseală fizică şi psihică a Franţei în urma participării la CM.

Aşadar, vom merge din nou la Paris pe data de 9 octombrie. Adică la o distanţă de 13 luni după acel 1-1 din preliminariile CM.

Iar returul cu naţionala din Hexagon se va disputa, în proporţie de 99 la sută, pe noul stadion Naţional, din Bucureşti. „Nu mă pot declara nici mulţumit, nici nemulţumit. La finalul campaniei, când se trage linie, poţi spune dacă a fost bun sau rău programul. Important e să ne atingem obiectivul, calificarea la Euro 2012", a spus selecţionerul.

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
locuinta moderna spatioasa si luminoasa jpg
curatare geamuri jpg
image png
accident alexandru si rares suceava jpg
glasgow, scotia jpg
Chuando Tan jpg
incarcator priza jpg
Loc de parcare cu abonament jpg
image
image