Preşedintele Italiei a demisionat din funcţie

Preşedintele Italiei a demisionat din funcţie

Ultima actualizare:

    Preşedintele Italiei, Giorgio NapolitanoFoto: Getty
Preşedintele Italiei, Giorgio NapolitanoFoto: Getty

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, care are 89 de ani, şi-a anunţat demisia în discursul de sfârşit de an, justificând decizia prin vârsta înaintată şi cerând continuarea reformelor, informează Corriere della Sera, în ediţia online.

"Profit de această ocazie pentru a-mi anunţa demisia, din cauza vârstei înaintate; nu mai pot ignora semnele de slăbire", a declarat Napolitano, care are 89 de ani, în discursul de sfârşit de an, conform Mediafax. 

"Vârsta înaintată îşi arată efectele - limitări şi dificultăţi - asupra sarcinilor pe care le are un şef de stat. Reformele trebuie continuate, iar alegerea viitorului preşedinte al Italiei este un test de maturitate pentru clasa politică", a adăugat Napolitano.

"Am dat tot ce am avut mai bun în toţi aceşti ani în care au fost şef al statului, în scopul vindecării rănilor care au adus atingere unităţii naţionale", a spus Napolitano, care a fost nouă ani preşedinte al Italiei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
barbat alcool trotineta electrica jpeg
piatra meteorit shutterstock jpg
casa mos craciun dormitor airbnb jpg
image png
raceala jpg
raceala jpg
lactate istock jpg
role hartie igienica shutter jpg
image
image