Prima declaraţie a Marioarei Murărescu, după operaţie!

Ultima actualizare:

Apropiaţi ai ei au făcut câteva declaraţii cu privire la starea sa de sănătate iar Nicolae Furdui Iancu a povestit că Marioara i-a spus că se simte bine după operaţie.

"Au fost ştiri false, n-am fost în vizită la Marioara Murărescu la spital. Puteam să ajung, dar după operaţia pe care dânsa a suferit-o, o vizită ar fi obosit-o. Trebuie să-şi revină. Am vorbit însă la telefon sâmbătă. Mi-a spus: «Nu vă speriaţi, totul e spre bine, mă simt bine după operaţie». Noi aşteptăm să o putem vizita după ce iese de la Terapie Intensivă, că doar nu era să ne aşezăm în şir indian la uşă.

Şi nici nu ne-ar fi dat voie la Terapie Intensivă! Nu a fost vorba de o urgenţă, ci de o intervenţie programată la coloană, din cauza unor vertebre tasate. Intervenţia s-a făcut la Cluj pentru că acolo e medicul specialist cel mai bun. Nu pot să cred că mai are doar câteva luni de trăit, aşa cum a apărut în presă, pentru că am vorbit prea bine cu dânsa. Deja se ridică şi poate merge", a spus solistul pentru Ring.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Pablo Picasso, primul cuvânt rostit  sursa foto   Shutterstock jpg
image png
Inteligenta artificiala FOTO Shutterstock jpg
hacker freepik jpg
violenta domestica foto ipj dolj jpg
castraveti shutterstock1 jpeg
Tudor Duma - Maru - la audieri FOTO Mediafax
image png
image
image