Profa de mate a făcut sex cu elevul de 16 ani

Profa de mate a făcut sex cu elevul de 16 ani

Ultima actualizare:

Femeia care a recunoscut că are un apetit sexual ieşit din comun a fost acuzată de anchetatori că şi-ar fi ademenit victima folosindu-se de nurii ei şi de experienţă. Conform declaraţiilor băiatului de 16 ani, cu care a făcut sex de trei ori, chiar pe băncile şcolii, realaţia dintre ei a început în luna decembrie a anului trecut. Speriat de întorsătura pe care o luau lucrurile, băiatul le-a povestit părinţilor şi prietenilor de legătura dintre el şi profă.

„Băiatul nu a ajuns încă la vârsta psihologică necesară pentru a lua decizii privind ce cine, când şi cum să facă sex. Nu e sufgicient de matur şi reacţionează ca un copil atunci când este excitat de o femeie cu experienţă", a declarat pentru presa locală procurorul Theodore Romankow.Au făcut sex în sala de clasă unde preda Garcia-Calle, chiar în timpul orelor. "Evident au blocat geamurile şi au încuiat uşa pentru a nu fi prinşi", a mai adăugat procurorul.

Când a aflat că a fost dată pe mâna poliţiei, Garcia-Calle a sărit în maşină şi a vrut să fugă. A fost prinsă însă în New Jersey, la scurt timp după ce i-a trimis câteva SMS-uri elevului prin care îl ruga să şteargă toate probele relaţiei lor. Ea riscă până la cinci ani de închisoare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pelerinaj sfanta parascheva 2026 10 11 calea sfintilor foto oana nechifor doxologia jpg
supermarket jpg
53216952 8286 45d0 b031 bf63770d75c4 jpg
politist scandal jpg
Valentina și Vlad jpg
robot agresiune sexuala Germania foto Poliţia Koln jpg
Meghan Markle și Prințul Harry foto GettyImages 2261848991 (3) jpg
spital FOTO Facebook  / Guvernul României
image
image