Putin, întrebat ce va face după alegeri: «Mă voi duce să mă spăl»

Ultima actualizare:

"După toate campaniile (electorale) pe care va trebui să le parcurgem, va fi necesară o atenţie serioasă pentru igienă", a declarat Putin, răspunzând unui simpatizant care l-a întrebat ce va face după alegeri, scrie Mediafax.

"Mă voi duce să mă spăl. Şi în sensul igienic al acestui termen, şi în cel politic", a declarat el, surâzând, afirmaţie transmisă de postul de televiziune NTV.

"Din nefericire, aşa stau lucrurile, este un proces inevitabil. Cum spunea Churchill, democraţia este cel mai rău sistem de guvernare, dar nu există altul mai bun", a continuat premierul rus.

Putin, preşedinte în perioada 2000-2008, şi l-a ales ca succesor pe Dmitri Medvedev, pentru că nu s-a putut prezenta, în mod legal, pentru un al treilea mandat consecutiv. Acum, el poate reveni la Kremlin, dar nu şi-a anunţat, încă, intenţiile.

Majoritatea analiştilor, dar şi o majoritate a ruşilor, potrivit sondajelor, sunt de acord că el este, de fapt, cel mai puternic om din ţară.

Într-o şedinţă de întrebări şi răspunsuri cu populaţia, în decembrie, acest fost agent KGB i-a acuzat pe liderii opoziţiei liberale că vor să "îşi umple buzunarele", dacă revin la putere.

Partidului creat de aceşti opozanţi, Parnas, justiţia rusă i-a refuzat înregistrarea în ultimul moment. În Rusia, sunt prevăzute alegeri legislative, în decembrie, înaintea alegerilor prezidenţiale, în martie 2012.

Putin, care este preşedintele Partidului Rusia Unită, ultramajoritar în Parlament, a creat, în mai, Frontul Popular, o mişcare şi mai largă, la care aderă persoane, diverse asociaţii, dar şi marile întreprinderi din ţară.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
abuz copii jpg
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
patient spital operatie istock jpg
Poiana Brasov, foto Shutterstock jpg
Mod de gatit - cartofi prajiti in tigaie - bucatarie - mancare FOTO Shutterstock
Cracovia, foto Shutterstock jpg
supermarket, foto shutterstock jpg
types of cargo vessel name that thing puzzle 1773999209802 jpg
image
image