Quique Flores: "Sunt foarte, foarte mândru de jucătorii mei"

Ultima actualizare:

Echipa spaniolă Atletico Madrid a câştigat, miercuri, prima ediţie a Ligii Europa, învingând în finală, la Hamburg, cu scorul de 2-1 după prelungiri, formaţia engleză Fulham.

La finalul primelor 90 de minute, scorul a fost egal 1-1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Forlan, în minutele 32 şi 116, în timp ce pentru englezi a înscris Davies, în minutul 38.

Atletico Madrid: 43. De Gea - 17. Ujfalusi, 21. Perea, 18. Alvaro Dominguez, 3. Antonio Lopez - 19. Reyes (14. Salvio '78), 12. Paulo Assuncao, 8. Raul Garcia, 20. Simao Sabrosa (9. Jurado '68) - 7. Forlan, 10. Aguero (2. Valera '119). Antrenor: Quique Sanchez Flores.

Fulham: 1. Schwarzer - 6. Baird, 18. Hughes, 5. Hangeland, 3. Konchesky - 16. Duff (10. Nevland '84), 20. Etuhu, 13. Murphy (27. Greening '118), 29. Davies - 11. Gera - 25. Zamora (23. Dempsey '55). Antrenor: Roy Hodgson.

"Sunt încântat, mai ales că a fost un sezon foarte greu. Am avut şansa să facem istorie, mai ales că nu ne întâlnim prea des cu o astfel de oportunitate. Sunt foarte, foarte mândru de jucătorii mei pentru că au realizat o performanţă mare şi au salvat un întreg sezon", a spus Quique Flores, antrenorul lui Atletico Madrid.

De partea cealaltă, Roy Hodgson a ţinut să-şi felicite elevii pentru că au ajuns în finală. "Nu sunt fericit că am pierdut finala, dar chiar nu am ce să le reproşez jucătorilor. Atletico a avut doi atacanţi foarte buni care au făcut diferenţă. Oricum, îi felicit ăe fotbaliştii mei pentru parcursul din Liga Europa", a spus tehnicianului lui Fulham, care l-a lăudat şi pe Forlan, autorul celor două goluri madrilene.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
autospeciala politie jpg
greva ANAF jpg
revolut jpg
Polițiști pe cal in Danemarca FOTO Shutterstock
avere bani bogati 1200x900 jpg
romantism 0 jpeg
dimitrisvetsikas1969 column 2001077 jpg
image
image