Radu Banciu: «Mircea Badea e prost şi pe lângă subiect, dar credibil»

Radu Banciu: «Mircea Badea e prost şi pe lângă subiect, dar credibil»

Ultima actualizare:

    Radu Banciu şi Mircea Badea
Radu Banciu şi Mircea Badea

Realizatorul TV Radu Banciu spune despre Mircea Badea, care realizează emisiunea „În gura presei“, de la aceeaşi oră, la Antena 3, că, deşi e prost, are ca avantaj credibiltatea.

„Nu emană falsitate. Că e prost, că e pe lângă subiect, asta nu are importanţă. Dar nu e fals, are nişte convingeri pe care le exprimă. Că sunt puerile, că sunt infantile, fiecare te poate acuza“, declară Radu Banciu într-un interviu pentru „Adevărul“.

 Adaugă că, spre deosebire de Badea, evoluţia lui în televiziune a fost firească.

„Badea rătăcea în momentul în care i-au propus această emisiune. El are mulţi ani de televiziune, dar cei mai mulţi au fost rataţi. Eşuase prin diferite proiecte, nu era ceva de geniu. A reuşit să prindă şi l-au menţinut. Aşa a pornit el, a fost o pură întâmplare. La mine nu a fost întâmplare, ci o consecinţă firească a evoluţiei mele  în televiziune, care a fost scurtă“, crede Radu Banciu.

Află de unde vine atitudinea de „băiat rău“ pe care o afişează Radu Banciu sau ce spune acesta despre presa din România şi despre emisiunea pe care o realizează în fiecare seară la B1 TV, într-un articol ce va apărea mâine în „Adevărul“.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
11035374 7fc0 42f4 a965 d58a8e7d2f99 jpg
Grădină verticală
program de lucru schimbat jpg
Proprietati mai ieftine in Serbia jpg
Carol Fair (1) jpg
bloc evacuat sector 6 jpg
camere de supraveghere jpg
groapa in asfalt jpg
image
image