Radu Groza s-a săturat de voci făcute pe calculator!
În 2012 se implinesc 80 de ani de când ELECTRECORD scrie coloană sonoră a vieţii de zi cu zi în România. Cu această ocazie, impresarul Radu Groza se implică in organizarea unei Gale Festive. Artisti, compozitori, textieri, orchestratori şi ingineri de sunet vor păşi pe covorul roşu alături de personalităţi marcante ale vieţii culturale şi artistice din România şi mai apoi pe scenă pentru a-şi primi trofeul şi aplauzele publicului pentru o viaţă şi o cariera dedicată muzicii.
"Evenimentul pe care îl organizăm este dedicat vocilor adevărate ale muzicii romaneşti care au ajutat românii să treacă mai uşor peste Epoca de Aur şi să intre încrezători în tranziţie - oameni despre care azi nu se mai ştie mare lucru, dar care sunt cât se poate de vii. Nepăsarea nu le-a luat talentul, iar inima lor e la fel de dornică de aplauzele publicului", a declarat nostalgic Radu Groza.
Gala Premiilor Electrecord va avea loc pe 9 decembrie, la Sala Palatului.
"Într-o epoca dominată de piraterie intelectuală, de false valori şi de voci făcute pe calculator, e momentul să ne întoarcem în timp, să vedem de unde am pornit şi să dăm credit adevăratelor valori, să ne închinăm în faţa celor care nu aveau nevoie de altceva pe cartea de vizită decât de talent pur", a continuat impresarul.
Radu Groza vorbeşte şi de artiştii care fac compromisuri pentru a atrage atenţia nemeritat.
"Nimeni nu mai vorbeşte acum despre vnzari reale, valoarea nu se mai măsoară în aprecierea publicului autentic. Prin Gala din 9 decembrie vom atinge mai multe puncte critice. Vor fi doua secţiuni: folclor şi muzică uşoară. Se vor premia cei mai de seamă reprezentanţi, oameni care la vremea lor au stabilit adevărate recorduri de vânzari - cifre la care în condiţiile actuale de piaţă, artiştii timpurilor noastre nu ar putea visa niciodată", a incheiat Radu Groza.