Radu Sîrbu: «Dan Bălan se purta umilitor cu noi»

Ultima actualizare:

Reporter: La opt ani după despărţire, O-zone este în scandal. Cum s-a ajuns aici?

R.S. Odată cu venirea succesului, relaţiile între noi au început să se răcească. Atitudinea lui Dan a devenit una de superioritate, arogantă, umilitoare şi lipsită de bun simţ şi respect, faţă de noi şi faţă de oamenii cu care lucram.

Dan a afirmat că el s-a sacrificat financiar pentru trupa O-zone, în timp ce tu şi Arsenie aţi "luat totul de-a gata". Cum au stat lucrurile de fapt?

În primul an, veniturile au fost gestionate exclusiv de el, cu toate că munceam cot la cot. Îmi era extrem de greu să mă întreţin, să-mi plătesc chiria şi să am o vestimentaţie decentă, erau zile în care nu aveam bani de pâine. Odată cu lansarea în România, am semnat un contract cu o casă de discuri, iar câştigurile au fost împărţite conform aportului şi investiţiilor fiecăruia dintre noi.

Deşi avea mare succes, O-zone s-a destrămat. Cine a luat decizia?

Decizia i-a apar­­ţinut lui Dan, iar atâta timp cât un membru lipsea, proiectul nu mai putea continua. Eu nu aş fi luat niciodată hotărârea de a pleca din trupă.

Cum te-ai simţit când ai văzut "Între fenomen şi realitate", filmul făcut de Dan Bălan?

Cu siguranţă! Asta a făcut mereu şi face şi acum, după opt ani în care fiecare dintre noi avem drumul nostru separat. El a încercat mereu să-şi impună postura de lider, cu riscul de a ne pune într-o lumină proastă faţă de colaboratori şi fani. Eu nu contest meritele lui, dar nu a obţinut succesul de unul singur, fiecare dintre noi şi-a adus contribuţia. Ar trebui să înveţe să respecte meritele şi munca celor care-l înconjoară şi să înţeleagă că orice element dintr-un puzzle este extrem de important pentru a forma un tablou întreg.

Îl vei da în judecată?

Voi căuta o cale legală de a acţiona împotriva unui film în care sunt calomniat.

Dan Bălan nu a putut fi contactat, ieri, de ziarul Click! pentru a comenta aceste acuzaţii.

Scandal în muzica românească! Radu Sîrbu (ex O-zone) reacţionează dur la adresa lui Dan Bălan

VIDEO De ce s-a destrămat trupa O-Zone? «Câte porcării mi-au făcut ei...»

Trupa s-a destrămat în 2005

Radu Sîrbu, Arsenie Toderaş şi Dan Bălan, originari din Republica Moldova, au format timp de doi ani şi jumătate cea mai de succes trupă din România. Cei trei au dat lovitura cu piesa „Dragostea din tei". În 2005, trupa s-a destrămat. Recent, Dan Bălan a lansat un film autobiografic, „Între fenomen şi realitate", în care le aduce acuzaţii foştilor colegi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
prune pruni istock jpg
Bărbat la duș FOTO Shutterstock
pui de gaina foto shutterstock
90be53e3 e5bb 46e4 8cdc 1e0f655f3c17 logo jpeg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
000 Par8027547 copie 0 logo jpg
https   www cancan ro wp content uploads 2025 04 FotoJet 16 1200x675 webp
floarea adusa de ceausescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net