Raluca Ogică: primul sărut, la 14 ani

Ultima actualizare:

La ce vârstă te-ai sărutat pentru prima dată?S-a întâmplat pe când aveam 14 ani.

Cum trebuie să fie bărbatul ideal, în viziunea ta?Să fie un bărbat şarmant de care să mă simt atrasă, independent, care ştie ce vrea şi care să fie serios. Să fie bărbatul lângă care să mă simt în siguranţă şi să nu am nici o temere, care să poată să îmi ofere încredere.

De unde ai aflat primele lucruri despre sex? De la şcoală, pe la vreo 13-14 ani.

Primeşti propuneri indecente de la bărbaţii care te curtează, suntem convinşi. Cum le faci faţă? Ce le spui celor care ar vrea o relaţie cu tine?Nu primesc asemenea propuneri pentru că nu permit să se ajungă până la asemenea discuţii. În primul rând trebuie să-mi placă persoana care mi-ar propune un asemenea lucru, iar pe urmă analizez dacă ar fi o alegere potrivită pentru mine. Dacă nu, spun foarte clar şi cât de frumos posibil că nu se poate.

Ce zici despre filmele romantice? Îţi plac?Da, îmi plac foarte mult, mai ales dramele romantice, chiar dacă finalul este unul trist. Reuşesc să-mi schimbe starea de spirit, mă impresionează foarte tare, dar în aceleaşi timp îmi plac pentru că am impresia că fiecare film de acest gen are un mesaj foarte puternic, din care ai ce învăţa. Foarte mult îmi place «The Notebook», e un film superb.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net