«Ramona muncea până la unu noaptea»
Adevărul iese, încet-încet, la suprafaţă. La câteva zile de la accidentul suferit de Ramona Cîciu, colegii femeii s-au hotărât să vorbească.
Ei spun că programul de muncă nu era doar de opt ore, aşa cum spun şefii, ci se speteau la birou până după miezul nopţii.
„Programul oficial de lucru era de la 9.00 la 18.00. Neoficial se întindea chiar şi până la ora 01.00 noaptea. Depinde de cum aveam norocul şi ce se întâmpla în seara respectivă. Orele suplimentare erau neplătite şi nerecunoscute de nimeni. Important era ca proiectul să iasă. Dacă spuneai ceva, aveau grijă de tine la negocierea salariului", a declarat, pentru Realitatea tv, Irimia Şuleapă.
Totodată, colegii tinerei, de 34 de ani, care este în comă din cauza suprasolicitării, au povestit că Ramona a suferit un stop-cardiorespirator chiar sub ochii lor.
„Eram cu toţii în faţa calculatoarelor şi munceam când s-a auzit zgomotul unui scaun căzut", îşi amintesc aceştia, care au ţinut să precizeze că femeia a stat în stop cardio-respirator doar 5-8 minute, şi nu 15 minute, aşa cum s-a spus iniţial.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care Ramona Cîciu a ajuns în stare gravă la spital, direct de la locul de muncă.
Citeşte şi:Şeful ITM: «Noi anchetăm doar dacă moare cineva sau rămâne cu invaliditate permanentă»Stare
femeii epuizată de muncă s-a agravatMami,
de ce-ai muncit aşa mult?A ajuns în comă de la prea multă muncă
100 de angajaţi reclamă lunar că lucrează peste program
Peste 1.000 de sesizări se primesc, lunar, la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), dintre care 10% sunt din categoria muncii suplimentare, a declarat, ieri, directorul ITM, Constantin Bujor.
Acesta spune că este greu de constatat dacă o persoană munceşte peste programul normal de muncă şi că cei mai mulţi nu recunosc, de frică să nu rămână şomeri. Până acum, au fost amendate cu sume între 2.000 şi 4.000 de lei, firme de pază şi de construcţii.